Ce e real şi ce internaţional în cazul cetăţeanului Chivu

La 31 de ani, Chivu se află în faţa semnării ultimului contract important din carieră. Dar de ce trebuie să se roage el de Inter şi nu Inter de el?

Peste cîteva ore, începînd cu 1 ianuarie, Cristi Chivu va […]

La 31 de ani, Chivu se află în faţa semnării ultimului contract important din carieră. Dar de ce trebuie să se roage el de Inter şi nu Inter de el?

Peste cîteva ore, începînd cu 1 ianuarie, Cristi Chivu va fi un om liber. Liber să semneze cu orice club din lumea asta care i-ar oferi condiţiile care să-l mulţumească pe el, ca fotbalist, pe familia lui şi pe impresarii săi. E un conglomerat care funcţionează în lumea fotbalului, oricît de greu ne-ar fi să înţelegem, o tripletă pe care o regăsim mereu. Jucător-familie-impresar. Trei entităţi care nu pot funcţiona una fără cealaltă, e ca o coaliţie de guvernare în care fiecare vine cu procentele sale, dar fără procentele celuilalt nu poate merge mai departe.

Care e ideea, de fapt. În Gazeta de marţi, Dominique Antognoni făcea o analiză a situaţiei lui Chivu. În stilul presei italiene, condimentată cu accente personale ale suporterului interist, de origine română, care l-ar vrea în continuare pe Cristi la Inter. Şi cu o uşoară săgeată îndreptată asupra impresarilor lui Cristi. Care au răspuns în Gazeta de miercuri.

În momentul ăsta, Cristi Chivu e o ţintă. Doar un nebun sau unul care nu se pricepe la fotbal ar spune altceva. La 31 de ani, nu e deloc un fotbalist bătrîn. Sau dacă e, are experienţă, nu aşa se spune despre bărbaţi, că nu îmbătrînesc ci capătă experienţă? O experienţă pe care orice antrenor şi-o doreşte. Ce mai are Chivu? Are marele avantaj de a fi stîngaci, într-o lume a fotbalului în care cei ce lovesc nativ mingea cu stîngul sînt foarte rari. Întrebaţi un antrenor ce ar prefera, un fundaş central-stîng de picior drept sau de picior stîng? Ce mai are? Are capacitatea de a juca pe mai multe poziţii, în două linii, de apărare şi de mijloc, foarte importante pentru orice echipă. Are 8 ani de fotbal italian, ceea ce înseamnă că interpretează tactic orice i se cere, căci fotbalul italian e cel în care tactica e ridicată la rang de religie. 8 ani de lucru cu Capello, Spalletti, Mancini, Mourinho, Benitez, Ranieri, vi se pare puţin lucru? Mie nu. De experienţă am spus mai sus, adăugaţi aici înţelepciunea de a nu mai fi vanitos, de a-şi asuma rolul pe care vîrsta i-l oferă. Inclusiv cel de jucător de lot, nu neapărat de primă echipă.

Iată de ce Chivu e o ţintă. Şi pentru Inter, dar şi pentru Real Madrid, Manchester City ori altele. Mai ales că, la cele de mai sus, se adaugă un element decisiv: e gratis. Iar pentru acest aspect, vina nu e a lui, e a lui Inter, club care după plecarea lui Mourinho a revenit la spirala haotică de dinainte de portughez.

Se spune că Massimo Moratti e un tip sufletist şi cedează uşor în faţa celor care au făcut ceva pentru Inter şi au caracter. La Chivu, ambele condiţii sînt îndeplinite. Dar de ce trebuie pusă problema aşa? De ce trebuie Cristi Chivu să-l roage pe Moratti să prelungească înţelegerea? De ce nu a făcut Inter pasul acesta din vară, dacă într-adevăr asta vrea?

Un lucru e cert: Cristi Chivu se află în faţa ultimului contract important din cariera lui. Şi e logic să judece, să discearnă şi să aleagă. Împreună cu celelalte două parţi componente ale tripletei. Daca e cineva care crede că impresarii îl pot manevra pe Chivu, atunci îi subminează acestuia inteligenţa. Nu trebuie să-l cunoşti personal, e suficient să-l fi auzit măcar o dată vorbind ca să-ţi dai seama că o are din plin. Pe de altă parte, eu unul nu cred că impresarii săi ar face ceva în folosul lor, dar în detrimentul jucătorului, nu cred că în tripleta de mai sus cuvîntul „eu” poate lua faţa cuvîntului „noi”.

Viitorul va confirma sau va infirma anumite lucruri. Se spune că în orice poveste trebuie să existe personaje pozitive şi personaje negative. Aceasta nu e însă o poveste.