Cînd şi cum iubeşti o echipă

Suporterii echipelor de la noi consideră că dragostea faţă de ele implică numai drepturi, nu şi obligaţii De cînd există, fotbalul e o comuniune între o echipă şi publicul din jurul ei. Aşa a fost, aşa este şi aşa va […]

Suporterii echipelor de la noi consideră că dragostea faţă de ele implică numai drepturi, nu şi obligaţii
De cînd există, fotbalul e o comuniune între o echipă şi publicul din jurul ei. Aşa a fost, aşa este şi aşa va fi. Orice altă situaţie ar duce la dispariţia lui ca sport.

O echipă de fotbal poate lua orice decizie, sportiv vorbind, minus aceea de a întoarce spatele publicului său. Cine nu respectă această tradiţie, într-o ignoranţă sau arogantă prost înţeleasă, nu înţelege istoria fotbalului şi viaţa în general. Cu toţii căutăm grupul, nimeni nu vrea singurătatea. Acel public, suporterii, adică, sînt cei ce dau sens acestui sport şi la tot ceea ce se întîmplă în jurul lui.

Conform DEX, suporterul este „o persoană care simpatizează şi susţine cu pasiune o echipă sportivă sau anumiţi sportivi”. La noi, această simpatie pare a avea alte conotaţii. Pasiunea e prost înţeleasă, iar iubirea faţă de clubul favorit nu prea mai are nimic din sentimentul de altădată, fiind mai degrabă un mijloc de şantaj, de presiune.

Sîntem înaintea derbyului României. Un meci cu orgolii şi pasiuni, aşa cum e şi normal pînă la urmă, căci din aceste orgolii şi pasiuni trăiesc şi cluburile, dar şi presa, şi televiziunile. Dincolo de incertitudinile vizînd cele două echipe, planează o alta, pe care mass-media pedalează suficient de generos, chiar prea generos uneori. Aceea legată de prezenţa galeriei lui Dinamo pe stadion. Vin, nu vin?, strigă, nu strigă?, stau, nu stau?, unde stau?, iată întrebări ce macină existenţa întregii suflări dinamoviste. Nici din partea rivalilor de la Steaua nu există o siguranţă, căci şi acolo sînt destule probleme.

Fanii au dreptul la opinie. Au dreptul să fie supăraţi, să conteste. Dar nu au doar drepturi. Au şi ceva obligaţii, pentru că în viaţă nu poţi doar să ceri, trebuie să şi dai. Aş încerca să găsesc motivul pentru care suporterii lui Dinamo sînt supăraţi. În momentul ăsta, Dinamo e pe primul loc, echipa chiar joacă, dacă nici acum nu esti lîngă ea, atunci cînd o faci? Nu mai spun că, în mod normal, o echipă trebuie susţinută la greu, nu la bine, dar pentru a înţelege acest concept e nevoie de ceva mai multă inteligenţă decît cea necesară aprinderii unei torţe şi aruncării ei în teren. Mi se va spune că supărarea e îndreptată spre conducere. Ok, bine, dar jucătorii, ce vină au ei? Şi mai ales acum, cînd chiar joacă. Nu cumva sînt aceiaşi care s-au expus în Ghencea, în primăvară, introducînd în stadion obiecte interzise doar pentru a le face pe plac ultraşilor? Mai nou, se spune că stadionul e urît. Foarte corect, nu e urît, e foarte urît, dar era la fel şi acum un an, şi acum doi, şi acum trei, cînd echipa era pe locul 6, nu pe unu.

La Manchester, s-a protestat destul împotriva americanilor care deţin clubul. La Liverpool la fel. Niciodată însă fanii celor două grupări n-au lipsit şi nici nu vor lipsi de la un Liverpool-Manchester United. Suporterii lui Lazio sau ai Romei au avut destule de împărţit cu conducerile, dar un „Derby della Capitale” fără cele două peluze ocupate nu s-a pomenit. Venind mai spre zona noastră, geografic vorbind, un Galata-Fener sau un Partizan-Steaua Roşie sînt greu de conceput fară fanii uneia dintre grupări, indiferent care.

S-a întîmplat ca acum subiectul să fie galeria lui Dinamo. S-a întîmplat, căci nici cei de la Steaua nu sînt departe. Fanii stelişti se declară oripilaţi de manifestările finanţatorului echipei lor, dar copiază exact comportamentul acestuia faţă de jucători.

Poate fi un subiect de dezbatere. Cum să-ţi iubeşti echipa favorită? Şi, mai ales, de ce o iubeşti? Şi aici poate fi ca-n viaţă. Cînd iubeşti pe cineva pentru frumusetea sa, nu e iubire, e dorinţă. Cînd iubeşti pe cineva pentru inteligenţa sa, nu e iubire, e admiraţie. Cînd iubeşti pe cineva pentru bogăţia sa, nu e iubire, e interes. Cînd iubeşti pe cineva fără să ştii de ce, abia atunci e iubire.