Dezbaterea, contextul şi timpul

În loc să ne întrebăm la nesfîrşit cine e mai bun, Messi sau Cristiano Ronaldo, mult mai bine ar fi să ne bucurăm că putem fi contemporani cu ei.

Am survolat o zonă a calendarului în care fotbalul a fost […]

În loc să ne întrebăm la nesfîrşit cine e mai bun, Messi sau Cristiano Ronaldo, mult mai bine ar fi să ne bucurăm că putem fi contemporani cu ei.

Am survolat o zonă a calendarului în care fotbalul a fost rezervat echipelor naţionale. Un pic cam prea plană, între noi fie vorba, cei obişnuiţi să trăim în fiecare week-end turbulenţele din partidele diverselor campionate. Am avut în general oportunitatea să vedem aceiaşi fotbalişti, îmbrăcînd însă alte tricouri, ale primelor reprezentative din ţările lor. Şi am putut remarca, din nou, că o dezbatere care bîntuie, practic de cînd există fotbalul în forma sa industrializată, nu prea are cum să-şi găsească răspuns.

Să luăm exemplul cel mai la îndemînă. Cine e mai bun, Messi sau Cristiano Ronaldo? Ca să privim doar cele mai importante figuri ale zilei. E o întrebare la modă, un demers sută la sută de marketing şi publicitate, menit să creeze competiţie între două branduri foarte puternice, antagonice pe alocuri, competiţie ce generează profit părţilor implicate. Inclusiv, sau mai ales, celor doi în cauză. În caz că-şi imaginează cineva că Messi şi Cristiano ar încinge o cafteală dacă, presupunere absurdă, s-ar întîlni pe înserat pe o stradă pustie, acel cineva are clar probleme psihice şi ar trebui să afle, dacă n-a aflat, că medicina a făcut miracole.

Dezbaterea în sine e falsă. Motivul e atît de simplu încît nu-l vedem. Fotbalul e un sport de interactivitate colectivă, unde nu există lupta unui individ contra altui individ decît la o scară redusă. Nici măcar statisticile abundente nu oferă o bază de plecare, căci ele aduc doar nişte date, importante în context, dar nu determinante.

Contextul e fundamental în fotbal. Comparaţia între Messi şi Cristiano nu se poate face departe de preferinţele individuale ale fiecăruia dintre noi, dar mai ales departe de ceea ce reprezintă ei în grupurile din care fac parte. Messi e determinant la Barcelona, dar în „naţionala” Argentinei nu e, pentru că diferenţele dintre cele două grupări sînt abisale. Acelaşi lucru e şi la Ronaldo. Una e Real, alta e Portugalia, chiar aşa, victorioasă cu 6-2 în faţa Bosniei. Nimeni în fotbal n-a reuşit de unul singur. Se vorbeşte de Maradona, dar se uită pe cine a avut Maradona lîngă el, cu Argentina şi la Napoli. Valdano, Burruchaga, Ruggeri sau Batista, ori Careca, Alemao, Ferrara nu erau doar piese de umplutură. Zidane nu putea fi acelaşi fără Djorkaeff, Deschamps, Blanc sau Henry, Cruyff fără Neeskens sau Rensembrink, Pele fără Garincha, Vava sau Rivelono.
Ne putem întreba cine e mai bun între Nadal şi Djokovici, ne-am întrebat ani de-a rîndul între Karpov şi Kasparov, între Borg şi McEnroe, între Carl Lewis şi Ben Johnson. E o diferenţă. Ei stăteau faţă în faţă, fiecare cu forţele lui. Messi vs Cristiano înseamnă, de fapt, Messi plus 10 vs Cristiano plus 10.

Ne putem întreba la nesfîrşit cine e mai bun, Messi sau Cristiano? Ne putem certa pe tema asta. Mult mai bine ar fi totuşi să ne bucurăm că sîntem contemporani cu ei, că putem admira, săptămînă de săptămînă, ceea ce pot ei realiza. Să nu uităm că timpul în fotbal e limitat! Şi, mai ales, să nu uităm altceva, mult mai important! Că fiecare experienţă trăită alături de o altă fiinţă nu se va mai repeta niciodată. Din păcate, de asta ne dăm seama doar cu timpul.