Il Calcio urcă pe Zidul Chinezesc

Fotbalul italian încearcă, prin decizia de a juca Supercupa de azi şi următoarele trei în China, să cîştige noi teritorii şi noi surse de finanţare

Pe 21 august 1993, Milan cîştiga la Washington prima Supercupă a Italiei disputată într-o altă […]

Fotbalul italian încearcă, prin decizia de a juca Supercupa de azi şi următoarele trei în China, să cîştige noi teritorii şi noi surse de finanţare

Pe 21 august 1993, Milan cîştiga la Washington prima Supercupă a Italiei disputată într-o altă ţară. Pe atunci, Italia era la putere în fotbalul european, Serie A găzduia cei mai importanţi fotbalişti ai lumii şi toată voia să vadă la televizor meciurile din campionat.

9 ani mai tîrziu, în 2002, Juventus cîştiga la Tripoli, o altă ediţie a Supercupei. Erau vremuri suficient de obscure, cu interese neclare, căci nimeni nu şi-a putut explica de ce Federaţia de la Roma a dus tocmai în Libia lui Gaddafi acest meci. Anul următor s-a mers din nou în America, la New York, unde s-a jucat un „clasic” din Il Calcio, Juve-Milan.

Acum doi ani s-a mers în China. Pentru prima dată. Astăzi, pe Stadionul Olimpic din Beijing, acel faimos „Cuib de pasăre” unde Usain Bolt uimea globul cu recordurile sale, se va juca un „Derby della Madonnina” în limba chineză. Şi nu doar atît. Următoarele trei Supercupe se vor disputa tot aici.

Italia încearcă să recupereze în acest fel terenul pierdut în faţa altor campionate. Fotbalul italian  nu mai seduce aşa cum o facea pe vremea cînd cuprindea cele mai reprezentative nume ale peisajului. Cu predilecţia sa pentru tactică şi pentru latura fizică a jocului, „Il Calcio” a pierdut bătălia Asiei cu Anglia şi Spania. De ce e aşa importantă această bătălie? Pentru că Asia, în special China, în această perioadă cînd Japonia are de tras mult pentru a-şi reveni, Asia deci e o piaţă excelentă, o sursă de venituri foarte mare şi încă nefructificată îndeajuns. Asiaticii au prins gustul fotbalului de calitate după turneul final organizat pe acest continent în 2002, aşa cum spaniolii au prins gustul sportului de masă după Olimpiada din ’92. Mai nou au prins şi gustul pariurilor. Fotbalul european se vinde bine, se plătesc bani extrem de mulţi pentru drepturile tv din Premier League, Real Madrid şi Barcelona adună mulţimi impresionante de oameni atunci cînd merg în această regiune. Italienii sînt un pic în urmă din acest punct de vedere. O recunoaşte chiar Adriano Galliani: „În China, toţi se uită la meciurile din Anglia, iar pentru Barcelona şi Real Madrid lumea se trezeşte în miez de noapte. Noi nu prea existăm”.

Pentru 1,6 milioane de euro de căciulă şi gîndindu-se la viitor, la descoperirea unor surse noi de finanţare, Inter şi Milan au acceptat să întoarcă spatele propriilor suporteri, care ar fi vrut să vadă acest meci pe San Siro, şi să meargă în China. Fani italieni nu vor fi în tribune, şi de-o parte şi de cealaltă s-a decis boicotarea acestui joc, în schimb vor fi chinezi, care vor vedea că şi fotbalul italienilor merită văzut, că un Ibrahimovici, un Eto’o, un Robinho, un Sneijder pot asigura un afiş suficient de consistent. Marele Zid Chinezesc nu e un obstacol chiar aşa de greu de cucerit.