Hola, David!

Un ziarist spaniol venit la Bucureşti şi-a permis să scrie despre Rapid-Vaslui că a fost un meci „deplorabil”. Este, nu-i aşa, momentul să-l înfierăm

La Paris, în arondismentul 14, se găseşte Turnul Montparnasse. Un mastodont de oţel şi sticlă, care […]

Un ziarist spaniol venit la Bucureşti şi-a permis să scrie despre Rapid-Vaslui că a fost un meci „deplorabil”. Este, nu-i aşa, momentul să-l înfierăm

La Paris, în arondismentul 14, se găseşte Turnul Montparnasse. Un mastodont de oţel şi sticlă, care multă vreme s-a mîndrit cu titlul de cea mai înaltă cladire din Franţa, cu cei 210 metri ai săi. Parizienii, în dragostea lor arogantă faţă de propriul oraş, spun că de la etajul 56 se poate vedea cea mai frumoasă panoramă a Parisului. Explicaţia e una singură: e unicul loc din „Oraşul Luminilor” de unde nu se vede Turnul Montparnasse.

Fotbalul românesc e un fel de Turn Montparnasse. Doar din interior se vede o imagine excelentă, de către cei implicaţi în fenomen, în ceea ce se cheamă „marea familie a fotbalului românesc”. Care familie se comportă chiar aşa, ca o familie, eventual una de tip sicilian, atunci cînd se găseşte cineva din afară, care să spună alt adevăr decît cel al „familiştilor”.
David Ruiz e ultimul duşman al „familiei”. Ziarist la „Marca”, din 1993, David e în România pentru Europeanul sub 19 ani pe care-l găzduim, în cel mai pur stil românesc, dar asta e o altă discuţie. Pasionat de fotbal, David a vrut să vadă un meci din minunatul nostru campionat, care tocmai a început. Demers deloc simplu. Dincolo de aspectul organizatoric, Dinamo şi Rapid aveau terenul suspendat, exista şi cel logistic, al deplasării în sine spre Regie, care nu e totuşi cel mai facil loc detectabil pentru cineva care nu e din Bucureşti.

Pînă la urmă a mers la Rapid-Vaslui, altfel un afiş promiţător, cu două pretendente la titlu. Impresiile şi le-a publicat în Marca, în ediţia on-line, nu în cea tipărită. Omului nu i-a plăcut ce-a văzut şi s-a referit doar la fotbal, fără vreo paranteză legată de stadion, împrejurimi ori alte aspecte „particulare”. A scris despre un „joc deplorabil”, dar şi despre duelurile verbale dintre finanţatori şi antrenori, uşor sesizabile într-un decor fără spectatori, cu referiri la Eugen Ionesco şi al său „Teatrul absurdului”. Nu s-a gîndit că va ajunge vedetă media în România.

A doua zi, imediat cum articolul său a apărut pe marca.com şi apoi a fost tradus, uşor aproximativ, pe site-urile noastre, s-a trezit transformat în duşman al patriei noastre. Reacţiile celor care s-au simţit atacaţi au fost prompte şi s-au încadrat în stilul atît de cunoscut, de genul: „vine un terchea-berchea din Spania şi aruncă noroi peste realizările noastre”. Sau „normal că a scris de rău, dacă scria de bine nu mai era interesant”. Adrian Porumboiu şi-a amintit imediat de conflictul cu Lopez Caro, în vreme ce, de pe scaunul din studio, un fost fotbalist dinamovist, cu mult talent şi puţine realizări, încerca să-i ridice fostului mare arbitru mingea la fileu şi să-i inducă ideea că e un complot la mijloc, pus la cale chiar de Lopez Caro.

Să fim serioşi. Poate că David a exagerat un pic. Veţi spune că a afişat superioritatea unuia obişnuit cu meciurile din Primera. Că a procedat ca orice jurnalist străin care vine la noi şi ne face praf. Posibil. Dar e părerea lui, are dreptul să şi-o publice. Şi dacă realitatea e chiar cea spusă de el? Dacă fotbalul nostru nu e chiar atît de bun precum credem noi? Dacă noi înşine nu sîntem chiar atît de buni precum ne pretindem. O vorbă din popor spune că important nu e ceea ce crezi tu despre tine, ci ceea ce cred ceilalţi. Care, în situaţia de faţă, n-au vreun interes să mintă.

P.S. Trebuie să fac o mărturisire. Prietenul de care vorbeşte în chiar primul rînd al articolului sînt eu. Îl cunosc pe David din 1995, de la Mihai Ciucă, şeful meu de atunci, şi vorbim destul de des. E un tip pasionat de fotbal, nu ezită, atunci cînd poate, să meargă în Uruguay sau Argentina ca să vadă derbyurile, şi-a pus acasă o antenă de satelit care să-i permită să vadă campionate precum al Serbiei, Finlandei sau României şi nu l-a mai văzut pe Lopez Caro de 3 ani. E în schimb foarte bun prieten cu Xavi.