De la Valencia la Braşov

Coincidenţa a făcut ca, fix după 21 de ani, în Spania şi România, finalele de Cupă să fie Clasicul fotbalului din fiecare ţară Steaua – Dinamo a fost, este şi va fi „Derbyul României”, le place sau nu unora, care […]

Coincidenţa a făcut ca, fix după 21 de ani, în Spania şi România, finalele de Cupă să fie Clasicul fotbalului din fiecare ţară

Steaua – Dinamo a fost, este şi va fi „Derbyul României”, le place sau nu unora, care nu se văd, sau nu se vor, au dreptul ăsta, reprezentaţi de nici una dintre tabere. E duelul celor mai cunoscute branduri ale fotbalului românesc, e meciul care atrage cele mai multe pasiuni, e confruntarea care adună laolaltă cea mai mare masă de oameni, cu sentimentele împărţite către o grupare sau către alta. Chiar dacă asaltul provinciei a fost considerabil în ultima vreme, chiar dacă şi Steaua, şi Dinamo s-au întrecut în prestaţii jenante de-a lungul acestui sezon, tot „Clasicul României ” rămîne, aşa cum Liverpool-Manchester este al englezilor, Inter-Juve e al italienilor, OM-PSG este al francezilor ori Bayern-Werder al nemţilor.

Anul acesta va fi şi finala Cupei României. După 21 ani. Nu-s convins că e meciul pe care l-au visat toţi românii, căci nu ştiu dacă dinamoviştii nu cumva preferau Braşovul în finală sau dacă steliştii n-ar fi vrut Bistriţa. E însă un promo bun, o variantă totuşi excelentă de a înlocui o cafteală între un fachir şi un pervers, adunaţi din  periferii şi prezentaţi drept gladiatori.

Coincidenţa face ca în acest an 2011 să se fi jucat o altă finală specială, tot după 21 de ani de aşteptare. Real Madrid – FC Barcelona. Am fost la Valencia, în aprilie, şi am văzut o sărbătoare. O sărbătoare a fotbalului, o fiesta la care s-au aliniat cîte 20.000 de fani din fiecare oraş, un prilej excelent pentru Valencia de a-şi promova turismul, de a-şi ajuta barurile şi restaurantele să facă vînzare, de a face ca hotelurile să fie arhipline. Iar Valencia ca oraş gazdă s-a comportat exemplar. Totul a fost organizat impecabil, s-a luat în calcul inclusiv despărţirea celor două grupuri în aşa-numitele „Fan Zone” unde, cu colaborarea ambelor cluburi, s-a creat microclimatul care să-i facă pe oameni să se simtă ca acasă. Au contribuit la asta şi suporterii în sine, fiecare cu ideile sale, cea a madrilenilor, de exemplu, genială cu acea miniatură a fîntînii Cibeles, locul unde ei sărbătoresc, la Madrid, succesele. N-a existat nici măcar un singur incident, cele două grupuri de suporteri au coabitat în mod paşnic, tachinările au fost cel mult verbale, iar disputele apăreau doar cînd venea nota pentru berile consumate.

Ce sărbătoare va fi la Braşov? Cum se va ocupa municipalitatea de organizarea acestui eveniment pentru oraş? Ce soluţii va găsi Federaţia pentru a garanta siguranţa acestui joc? Sînt întrebări pe care şi le pun mulţi, probabil. Mulţi care ar vrea să meargă la finală. Simt însă că destui vor renunţa, de teama celei mai chinuitoare dintre întrebări: Cum se vor comporta suporterii? De teama că Braşovul ar putea deveni teatrul confruntărilor unor frustraţi cu pretenţii de oameni, că trenurile spre Braşov vor deveni ale groazei, că autostrada (am fost generos numind-o aşa) spre Braşov va stîrni imaginaţia unora în amplasarea de capcane, că la Posada va fi mai rău că pe vremea lui Matei Basarab.

A face o paralelă cele două finale e un demers inutil. La ei a fost Regele, la noi probabil că nu va veni preşedintele. Fotbalistic vorbind, nu putem compara Steaua-Dinamo cu Real-Barcelona. La nivel de stadioane, de asemenea, căci „Mestalla”, aşa învechit cum e, nu e „Tineretului”. Aşa cum nici Braşovul n-are infrastructura Valenciei. Ne-am asuma toate astea.

Nimic nu e mai trist însă decît să aflăm că ne despart mai mult de 21 de ani de educaţie.