Cum a înflorit Florescu?

Înjurat de toată lumea, George a ajuns să fie dorit de Steaua şi de Rapid

Fotbalul e plin de paradoxuri. Unul dintre ele e George Florescu. Asupra lui s-au revărsat toate sentimentele negative ale românilor faţă de imaginea lăsată în […]

Înjurat de toată lumea, George a ajuns să fie dorit de Steaua şi de Rapid

Fotbalul e plin de paradoxuri. Unul dintre ele e George Florescu. Asupra lui s-au revărsat toate sentimentele negative ale românilor faţă de imaginea lăsată în ultimul timp de naţională. Pe undeva nemeritat, în nici un caz nu este el vinovatul principal pentru prestaţiile României.

Dacă stăm să ne gîndim, George Florescu a apărut de nicăieri. Cînd a fost convocat de Răzvan juca pe undeva prin Danemarca, la FC Midtjylland (ai nevoie de copy/paste după Wikipedia ca să poţi scrie corect numele acestei echipe, de pronunţie corectă nu se mai pune problema). Cu fotbalul românesc s-a intersectat vag, pe la începutul anilor 2000, atunci cînd, împreună cu Cociş, a apărut la Cluj şi imediat a luat drumul Republicii Moldova, dus acolo de interese financiare obscure ale unor impresari, în ciuda unor oferte de la cluburi din Bucureşti. Ce s-ar fi ales de Cociş şi Florescu dacă în loc de Tiraspol ar fi ales Dinamo, Steaua sau Rapid (toate trei i-au vrut) e un posibil subiect de dezbatere, dar care nu ne preocupă.

Să revenim la Florescu. Marea lui problemă a fost că, selecţionat şi titularizat într-un „amical”, s-a trezit purtînd numărul 10. Cum acest număr 10 stîrneşte peste tot aşteptări, prestaţia lui a fost atent analizată. Deşi el nu este ceea ce înseamnă în fotbal un număr 10. De atunci, Florescu a devenit paratrăsnetul perfect, cel care acaparează criticile, înjurăturile, ironiile, bîrfele, mai ales că Răzvan a continuat să mizeze pe el. Chiar şi atunci cînd, cazul meciului cu Bosnia, nu juca nicăieri, prins în interminabile negocieri salariale cu Alania Vladikavkaz, proaspăt retrogradată în a doua divizie rusă, şi Karpati Lvov, din Ucraina, unde s-ar regăsi cu Cociş, dar care nu-i oferea aceiaşi bani ca Alania. În fine, chestiuni contractuale care, ocupînd în exces mintea jucătorului, nu ofereau garanţia unei exprimări coerente la un meci atît de important precum cel de la Zenica.
Spuneam ceva de paradoxuri. Paradoxul începe în momentul în care Steaua şi Rapid se declară interesate de Florescu. Tocmai acum, cînd toată lumea îl înjură! Care este totuşi valoarea sa ca jucător, rămîne încă o incertitudine, căci nu-ţi poţi forma o părere după cîteva meciuri în care toată echipa a jucat extrem de prost. Ori nu e bun de nimic, ori e bun pentru cele două şi numai pretenţiile sale salariale împiedică o eventuală achiziţie. Un lucru mi se pare limpede. George Florescu nu este cel mai slab din lista celor care au îmbrăcat, de-a lungul timpului, tricoul primei noastre reprezentative. Evident, nu este nici cel mai bun, poate nu se apropie nici de zona de mijloc a unei posibile ierarhii. Este un jucător, să-i spunem, rezonabil, despre care, dacă l-am putea vedea săptămînă de săptămînă, e posibil să ne schimbăm opinia. E posibil, nu şi obligatoriu.

Pentru Florescu, o întoarcere în fotbalul românesc ar putea fi profitabilă. E cert că el nu mai poate apărea în primul „11” al României decît cu riscul izbucnirii unei noi revoluţii. Aşa că ar fi şansa de a şterge acea ştampilă ce s-a pus pe numele său. Dacă va şi dori să acceseze această posibilitate, asta deja e o altă problemă.