Seri de fotbalist

Cînd au voie fotbaliştii să iasă din casă? Iată o întrebare ce preocupă pe toată lumea Ne-am obişnuit să-i privim pe fotbalişti cu alte unităţi de măsură faţă de felul în care o facem cu alţii. Fiind mereu în centrul […]

Cînd au voie fotbaliştii să iasă din casă? Iată o întrebare ce preocupă pe toată lumea

Ne-am obişnuit să-i privim pe fotbalişti cu alte unităţi de măsură faţă de felul în care o facem cu alţii. Fiind mereu în centrul atenţiei, pe undeva e normal. Fotbaliştii sînt însă şi ei oameni, probabil cu ceva mai mulţi bani, de unde invidia şi antipatiile care de multe ori îi înconjoară. Au totuşi şi ei dreptul la a duce o viaţă normală, cît poate fi ea de normală atunci cînd stai mult timp în cantonamente, cînd schimbi patul în care dormi de cîteva ori într-o săptămînă şi cînd trebuie să ai mai multă grijă de tine decît orice altă persoană obişnuită.

După meciul cu Vaslui, doi jucători de la Steaua, nici nu mai contează numele lor, au ieşit în oraş. Cu voie de la conducere, fără voie de la conducere, şi asta e o altă problemă, care ţine de un regulament de ordine interioară. Am aflat însă că la Steaua, posibil şi la alte echipe de la noi, fotbaliştii n-au voie să iasă în oraş după meciuri mai tîrziu de ora 22. Ba chiar este strict interzis, dacă e să ne luăm după ce declara Sorin Cîrţu.

Întrebarea care se pune, logic, e cînd au voie oamenii ăştia să iasă din casă? Cu o seară înainte de meci, e clar, nici nu se pune problema. Cu două seri înainte, iarăşi e exclus. Cu trei seri înainte de meci nu prea au cum, căci în dimineaţa de după e, de regulă, antrenament. Cu patru zile înainte de meci, iar e greu, căci ar fi înaintea celui mai tare antrenament din ciclul săptămînal. Iar numărătoarea inversă, ca la Cape Canaveral, ar putea continua pînă la a descoperi că singurul moment disponibil e după partide. Şi nu doar disponibil, ci şi recomandabil. Pentru că, în mod normal, a doua zi după meciuri e liberă, sigur, nu discutăm aici de varianta cu jocuri din 3 în 3 zile.

După 90 de minute de efort, fizic în special, dar şi psihic, puţini fotbalişti reuşesc să adoarmă imediat cum ajung acasă. Dacă au cîştigat, sînt dominaţi de entuziasm. Dacă dimpotrivă, rezultatul e prost, gîndurile li se învălmăşesc în minte, revăd faze în care au greşit, apar lamentările, regretele. Iar somnul vine şi mai greu.

Greşit se pune problema scorului. Dacă Steaua ar fi bătut pe Vaslui, probabil că ieşirea în oraş ar fi părut ceva normal. Pentru că n-a fost aşa, brusc devine anormal. Tocmai acest anormal e anormal. Mulţi antrenori îşi sfătuiesc jucătorii, după eşecuri, să iasă din casă, să se destindă, să uite ce-a fost. E cel mai nimerit mod de a merge mai departe, de a privi cu alt tonus ceea ce urmează. Fotbalul e totuşi o stare de spirit.

Evident, toată această discuţie se face plecînd de la ideea existenţei unor doze de inteligenţă, seriozitate, profesionism printre neuronii celor despre care vorbim. Una e să ieşi la un restaurant, chiar şi la un club, cu soţia / prietena / logodnica, şi să închei seara cu happy-end, alta e să te prindă dimineaţa urcat pe mese şi cucerit de băutură şi să ai apoi nevoie de trei zile pentru ca daunele să se şteargă. Pentru fotbaliştii care preferă acest ultim gen de distracţie, rîndurile de mai sus sînt inutile.