În genunchi sau cu spatele

O echipă de fotbal, înţelegînd aici jucători, antrenori, conducători, finanţatori, poate merge în orice direcţie, mai puţin într-una. Aceea prin care întoarce spatele suporterilor săi. Cei care fac asta, cei care nu respectă această tradiţie din antichitatea fotbalului nu înţeleg […]

O echipă de fotbal, înţelegînd aici jucători, antrenori, conducători, finanţatori, poate merge în orice direcţie, mai puţin într-una. Aceea prin care întoarce spatele suporterilor săi. Cei care fac asta, cei care nu respectă această tradiţie din antichitatea fotbalului nu înţeleg nimic din fenomen şi vor termina prin a suferi, mai devreme sau mai tîrziu, aceeaşi ignoranţă din partea celor pe care-i ignoră acum.

Gestul fotbaliştilor Stelei de a se aşeza în genunchi în faţa galeriei, duminică, după eşecul cu Braşov a fost, poate, singurul gest de normalitate într-o seară complet anormală. Începînd cu vremea de afară şi terminînd cu fotbalul jucat pe teren. Era poate singura modalitate prin care acei oameni care veniseră, în ciuda frigului, să vadă pe Steaua şi care rezistaseră, în ciuda ninsorii, pînă la final să fie consolaţi. Să se simtă bagaţi în seamă şi altfel decît prin două-trei declaraţii de genul „le cerem scuze fanilor care au fost minunaţi”. Suporterii mai au nevoie sa vadă că şi fotbaliştii pot aplica lecţia umilinţei, nu doar cea a fiţelor pe care le dezvoltă zilnic, invers proporţional de regulă cu ce dezvoltă pe teren. Suporterii, pe care aceiaşi fotbalişti îi cheamă să-i susţină, atunci cînd au nevoie, indiferent de vreme, de criză, de situaţii. Copiat de la alţii sau nu, e chiar o problemă minoră, sau doar tiki-taka ne place să copiem?

Dacă MM Stoica trebuie sau nu să demisioneze, e o altă discuţie. Poate că da, poate că nu, sînt păreri şi păreri. Poate că rezultatul e şi din vina sa, poate că nu. Dar în nici un caz nu trebuie să demisioneze pentru că şi-a îngenuncheat jucătorii în faţa suporterilor, îngenunchind el însuşi, preluînd şi el din greutatea eşecului, în vreme ce alţii plecaseră încă de la pauză.

Orgoliul e pentru proşti, iar cei ce ştiu să-şi recunoască erorile şi să-şi ceară scuze pentru ele sînt de apreciat, pentru că înseamnă că au înţeles ceva din ele.

Dintotdeauna oamenii caută un grup cu care să se asocieze, pentru că se simt mai în siguranţă. Singurătatea nu e o soluţie, iar în fotbal cu atît mai puţin. Fotbalul e pentru oameni, fără ei moare, indiferent cîţi bani ar avea finanţatorii, iar moartea în singurătate e groaznică.
Cîteodată trebuie să mai cazi şi în genunchi, ca să nu mori în picioare, de singurătate.