De la egal la egal. Amical

România a fost în Cipru, a jucat două meciuri şi s-a întors, ca de fiecare dată, fără nici o concluzie

De ani buni mergem iarna la acest turneu din Cipru. Nimic de zis, vreme bună, terenuri rezonabile, în comparaţie cu […]

România a fost în Cipru, a jucat două meciuri şi s-a întors, ca de fiecare dată, fără nici o concluzie

De ani buni mergem iarna la acest turneu din Cipru. Nimic de zis, vreme bună, terenuri rezonabile, în comparaţie cu ce s-ar găsi pe la noi, hoteluri excelente, servicii perfecte, plus vreo Afrodita, care ar putea să apară de undeva din valurile Mediteranei. Un soi de team building organizat de Federaţie cu scopul de a face grup, ca să folosim un termen importat din Italia, de a omogeniza, cu alte cuvinte, vestiarul. Alte beneficii ale excursiei sînt greu de găsit. Fotbalistic, cu ce am rămas după aceste două „amicale”? Cu două egaluri, numai bune să cădem şi sub Jamaica ori Panama în clasamentul FIFA, plus o neplăcută senzaţie de plictiseală. Neplăcută pentru că, oricum am da-o, vorbim totuşi de echipa noastră naţională.

Practic, a fost ultima posibilitate de a vedea cum stăm înainte de Bosnia. N-am înţeles nimic, măcar să fi înţeles Răzvan. Era o posibilitate de a testa o variantă de echipă, de a crea, cît de cît, acele trasee, acele scheme, acele obişnuinţe în joc, de lipsa cărora se plîng toţi antrenorii echipelor naţionale din lume. Posibil ca antrenamentele să fi fost utile în acest sens, meciurile în nici un caz. Pus în faţa obligaţiei de a alcătui două echipe, Răzvan a făcut un soi de melange, un amalgam din care, vezi interviul din paginile 10-11, a tras cîteva concluzii, din care nu cred să poată scoate certitudini, eventual să-şi mărească numărul dubiilor. Spre exemplu, Alexa ar fi clar cîştigul primei zile, dar după a doua zi, Răzvan lăsa să se înţeleagă că omogenitatea perechii Ropotan-Florescu ar fi un element pozitiv. Dincolo de asta, miercuri, în ziua FIFA pentru „amicale”, atunci cînd teoretic a aliniat prima garnitură, selecţionerul s-a trezit cu un adversar ce nu-ţi inducea nici un chef de fotbal, a doua echipă a Ciprului.

Nu cumva mai util era un singur meci, cu un singur adversar, bun, rău, dar unul singur? Unde să fie chemaţi cei care, în mare, vor fi şi în martie pentru operaţiunea Zenica? Inclusiv Chivu, căci fără căpitan despre ce atmosferă de vestiar vorbim? Cu un prim „11”, structurat pe un modul tactic bine definit, cu schimbări care să aibă un sens. Aşa cum au procedat multe reprezentative, inclusiv Bosnia, care a mers în Mexic, a luat şi nişte bani de acolo, dar a putut experimenta o formulă de joc, deşi a mîncat bătaie.

Miercuri, au fost destule „amicale” televizate, pe care le-am putut vedea, pe posturile noastre de sport sau pe alte canale. La toate te puteai uita, la toate aveai ce vedea. Mai puţin la al României. Relaţia noastră cu „naţionala” a evoluat în cel mai prost sens posibil. Ne-am îndrăgostit în anii 90, am petrecut momente fericite împreună, am plîns cînd ne-am despărţit, după Slovenia sau Copenhaga. Acum ne e indiferentă. Ea ar vrea să revină în viaţa noastră, noi am fi dispuşi s-o reprimim, dar ni se amestecă în cap amintirile, cele frumoase cu cele urîte, care sînt şi proaspete, fiind ultimele. Dacă nu va reuşi să ne convingă, vom intra în ultima fază a relaţiei. Cea fatală. Atunci cînd nu vom mai dori să auzim de ea.