Liga, Lobonţ şi românii

Liga Campionilor înseamnă vedete, fotbal de calitate, transmisii impecabile, glorie şi bani, foarte mulţi bani. Dar toate acestea impun şi diverse obligaţii, pe care echipele participante trebuie să le respecte. De la mărimea siglei furnizorului de echipament sportiv, care trebuie […]

Liga Campionilor înseamnă vedete, fotbal de calitate, transmisii impecabile, glorie şi bani, foarte mulţi bani. Dar toate acestea impun şi diverse obligaţii, pe care echipele participante trebuie să le respecte. De la mărimea siglei furnizorului de echipament sportiv, care trebuie să fie mai mică pe tricouri astfel încît să nu obtureze vizual sponsorul competiţiei, pînă la distanţa exactă, în metri şi centimetri, dintre linia de aut şi reclame. Una dintre aceste obligaţii, pentru jucători acum, este aceea de a participa la aşa-numitele „flash interviuri” de după meci, la televiziunea deţinătoare de drepturi.

Marţi seară, între studioul TVR şi Roma avea loc un schimb de sms-uri. „Lobonţ nu vrea să vorbească”, veneau, uşor panicate, informaţiile de pe „Olimpico”. „Explică-i că trebuie să vină la interviu”, se transmitea dinspre Bucureşti. Între calmul celui de acasă, care ştia ce prevede contractul, şi anxietatea reporterului de pe teren, pus în situaţia de a gestiona fiţele unuia care nu izbuteşte să-şi depăşească limitele. Mentalitatea de a trata presa în stil de cartier, vezi şi atitudinea altui mediocru numit Apostol, nu se intersectează defel cu interesele UEFA, care ştie că mediatizarea personajelor implicate în competiţie ajută practic la ridicarea ei.

„Avem dreptul să luăm doi oameni de la Roma. Mergi la ofiţerul lor de presă şi spune-i că-i vrem pe Lobonţ şi Ranieri, în ordinea asta” a fost ultima indicaţie de la Bucureşti. Iar cei doi s-au conformat, iar portarul a şi aşteptat un pic pînă s-au terminat reclamele. A răspuns la întrebări, ba chiar a fost şi haios („Mi-am fixat bine barele”, a spus, apropo de ocaziile CFR-ului), căci Lobonţ e unul dintre cei care se pot exprima atunci cînd vor.

Problema s-a rezolvat, aşadar, dar în stil românesc, cu ceva stres şi oarecare intervenţii. Sînt tare curios dacă Lobonţ are aceeaşi atitudine şi faţă de ziariştii italieni, care-i taxează ironic fiecare prezenţă în teren, chiar şi atunci cînd nu merită un aşa tratament, de exemplu după Roma-Inter. Răspunsul poate veni de la cel mai bun prieten al lui Lobonţ, Cristi Chivu, care are şi el parte de comentarii maliţioase, ironice şi de cele mai multe ori nedrepte din partea presei italiene. Ştiţi cui a acordat Cristi primul interviu de după teribila sa accidentare, nu? Celor de la Gazzetta dello Sport, faţă de care nu e niciodată în silenzio stampa.