Zboară cormoranii

Liverpool a decolat spre „sferturi”, victoria de pe „Bernabeu” uşurînd misiunea de pe „Anfield”

Dacă marţi seară, Mourinho şi Ferguson au fost protagoniştii unei partide de şah între doi jucători cu mentalităţi şi abordări diferite, fără cîştigător deocamdată, e greu […]

Liverpool a decolat spre „sferturi”, victoria de pe „Bernabeu” uşurînd misiunea de pe „Anfield”

Dacă marţi seară, Mourinho şi Ferguson au fost protagoniştii unei partide de şah între doi jucători cu mentalităţi şi abordări diferite, fără cîştigător deocamdată, e greu de găsit o comparaţie între Juande Ramos şi Rafa Benitez. Doi oameni care înţeleg fotbalul în aceeaşi manieră şi nu-l trădează niciodată, orice s-ar întîmpla, doi obsedaţi de disciplină şi tactică.

Astfel că meciul dintre echipele celor doi n-a putut fi decît o copie fidelă a caracterelor. Rafa Benitez, al cărui trecut madrilen e destul de puţin cunoscut de lume, l-a lăsat pe Gerrard pe bancă, ca să spulbere orice teorie a conspiraţiei. Fără căpitanul său, Liverpool e mai puţin influentă în atac, unde Fernando Torres are un sprijin mai puţin. A încercat cîte ceva Benayoun, dar e totuşi diferenţă între el şi „Stevie G”. În rest, aceeaşi aşezare arhicunoscută, 4-2-3-1, speculativă, cu triunghiuri executate pînă la epuizare, aşteptînd greşeala.

Duelul
Care greşeală n-a prea venit, dincolo fiind Juande Ramos, care are o misiune grea de tot dacă vrea să-şi vadă contractul prelungit: să cîştige un trofeu. Real venea după 9 victorii consecutive, dar nici un adversar nu fusese de talia lui Liverpool. Astfel că a început prudent, un clasic 4-4-2, dar după pauză s-a mai ascuţit, după ce Guti a fost trimis în teren, pentru a-şi direcţiona pasele către „săgeţile” Higuain, Raul şi Robben. Duelul se dădea oricum între tandemurile Diarra-Gago şi Alonso-Mascherano, însă Guti putea aduce ceva în plus, mai ales că dincolo nu era Gerrard.

Benitez a răspuns ciudat, scoţîndu-şi etalonul din atac, Fernando Torres, care, incredibil poate, n-a marcat niciodată contra lui Real Madrid, deşi juca împotriva „albilor” de pe vremea cînd era „El Nino”. Rafa a preferat viteza lui Babel, că să blochezez urcările lui Sergio Ramos, chiar dacă intuia că va pierde din profunzimea ofensivă.

Lovitura
Sau poate că asta a şi dorit, mai mult decît orice. A dat senzaţia rivalului că e loc, că se poate scoate un rezultat pozitiv. L-a păcălit, căci Liverpool a dat pumnul decisiv, e adevărat din fază fixă, dar tot gol se numeşte, iar autorul său, Benayoun, a ţinut neapărat să arate că există viaţă şi fără Gerrard. A cărui introducere, pe final, a venit doar ca o demonstraţie de forţă a lui Benitez, căci meciul se cîştiga şi fără el.
 Mai e însă un meci. Dar mai e şi speranţă pentru Real? Se spune că speranţa moare ultima, dar pe „Anfield” firele de iarbă şi scaunele tribunelor fac front comun pentru răpunerea oricărui duşman. Pe „Anfield” orice meci pare capital, chiar şi cînd nu e, iar cînd într-adevăr e adversarul e copleşit. Cînd pleacă de la 0-1 are nevoie de un miracol.

Dar oare Juande mai crede în miracole?