Arhiva

Toate articolele
Cele mai noi articole de Arhiva
De cînd îl știu

Vara lui 1987. Radio București difuza lunea o emisiune de sport, “Magazin sportiv”, o retrospectivă a săptămînii precedente. Acolo, de ceva vreme, Ovidiu ținea o rubrică. În vara aceea, după Wimbledon, a recitat, cu vocea sa joasă și gravă, o […]

...

Ponta a vrut să se folosească de imaginea lui Halep în campanie, dar ea l-a refuzat

Mai întîi știrea, fără comentariu. În perioada 2-16 noiembrie, prim ministrul Victor Ponta a făcut presiuni la Simona Halep pentru un meci de imagine. Schimbul de mingi ar fi urmat să aibă loc la clubul Stejarii, care aparține omului de […]

...

Reunirea de la Rahova

Ieri, de ziua lui Gică Popescu, Hagi i-a strîns și au mers la Rahova. Pe Stelea și pe Didi, pe Dumitrescu, pe celălalt Ilie, „Cobra”, pe Gâlcă, pe Gabi Balint. Plus Chivu, cel care va putea spune peste ani că […]

...

Revoluție în fotbal declanșată de comentatorii TVR! » Iată 10 informații care vor bulversa Universul :)

FIFA a decis să-i introducă pe cei 8 comentatori TVR în albumele Panini. Mario Balotelli a anunțat pe Twitter că oferă 4 Bocanaci și 3 Mihoci pe un Șelaru. Celebrul comediant american Dave Chappelle a declarat că a ajuns la […]

...

Ion Țiriac, bomba nucleară și o demonstrație de meserie

Sînt 12 ani de atunci. Un interviu cu Ion Țiriac pe tema finalei de Cupa Davis cu SUA, cea de la București, din 1972. Bogdan Enoiu și trupa sa de la McCann au organizat atunci un eveniment superb, „Rejucarea unui […]

...

CF Romania

Aşteptam o înfrîngere, să fim sinceri. Ne era frică, vezi Ganea, care spunea că se teme de un record negativ la goluri încasate, de ridicol. N-am fost prea conectaţi la joc la început. Iar golul lui Panucci ne-a deconectat şi […]

miercuri, 17 septembrie 2008, 10:39

Aşteptam o înfrîngere, să fim sinceri. Ne era frică, vezi Ganea, care spunea că se teme de un record negativ la goluri încasate, de ridicol. N-am fost prea conectaţi la joc la început. Iar golul lui Panucci ne-a deconectat şi mai mult. Dar, pe măsură ce timpul trecea, ochii ne-au zburat de la Şahtior, de la Chelsea, de la Liverpool, de la Barcelona către televizoarele din faţa noastră, cu imagini de pe „Olimpico” unde campioana României făcea instrucţie cu vicecampioana Italiei. Ai noştri erau fantastici, aşa cum n-am văzut de mult o echipă românească. Poate niciodată. Să nu uităm unde am jucat, pe stadionul cui. Cînd a mai bătut o echipă de-a noastră una de talia Romei pe terenul ei?Ai noştri. Echipă de-a noastră. Campioana României. Parcă vă vine greu să rostiţi aceste cuvinte, nu?

Ei bine, nu trebuie. Hai să ne bucurăm pentru această victorie imensă! CFR Cluj a reprezentat România la Roma. Şi gata Nu va ştii nimeni de orgoliile, de mîndria prost înţeleasă, de patriotismul greşit exprimat. CFR Cluj a făcut cinste României prin această victorie. Să nu ne ferim de cuvinte. Iar dacă se va găsi cineva să ne amintească de numărul de străini din echipa CFR-ului ar face bine să tacă.

Pentru că dacă Arsenal juca finala Ligii Campionilor fără nici un englez, iar englezii, pe care-i ştim ce mîndrie au, n-au cîrcotit, dacă Inter a luat titlul în Italia doar cu Materazzi dintre ai lor, iar italienii, aşa naţionalişti cum sînt, au luat-o ca atare, de ce am fi noi mai cu moţ? Va trebui să ne obişnuim, sincer, pentru că, se pare, asta-i linia ce trebuie urmată.

Am spus despre aceşti străini că sînt de mîna a 7-a. I-am făcut mercenari. L-am blamat pe Paszkany doar pentru că numele lui avea conotaţii maghiare, l-am înjurat pe Mureşan acuzîndu-l de trădare a intereselor româneşti. Am rîs de numele lui Trombetta, fără să ştim de ce e în stare. Trebuie să le cerem scuze!

Şi să le mulţumim pentru ce au făcut. Grazie. Gracias. Obrigado. Merci. Şi, evident, mulţumesc pentru Trică, pentru Gabi Mureşan, pentru Stăncioiu, pentru Panin.

Orice limbă ar vorbi la ei acasă, la Roma toţi au fost români

Comentează