Nişte scuze
Ar fi păcat ca într-o zi să auzim declaraţii care ni-l dau pe Rădoi ca vinovat pentru tot ceea ce i se întîmplă: „Că n-a stat la recuperare pînă la final!”. Să fie clar! Problemele de sănătate ale lui Mirel […]
Ar fi păcat ca într-o zi să auzim declaraţii care ni-l dau pe Rădoi ca vinovat pentru tot ceea ce i se întîmplă: „Că n-a stat la recuperare pînă la final!”. Să fie clar! Problemele de sănătate ale lui Mirel Rădoi n-au apărut anul acesta. Sînt vechi. Au fost sesizate din anul 2004 de către medicul echipei naţionale, Pompiliu Popescu, care la momentul respectiv a spus că ” e în pericol să-şi rateze cariera dacă în cel mai scurt timp nu se va opera la genunchi”. Declaraţia asta, dată Gazetei, i-a înnebunit atunci pe oficialii din Ghencea. Totul a culminat cu declaraţiile lui Mihai Stoica: „E un ginecolog medicul naţionalei. Habar n-are ce spune. Mirel e în regulă”. Pe moment aşa a fost. Mirel nu s-a operat! Chiar a jucat! A riscat! Că a vrut el sau a fost obligat, asta nu putem şti. Am tot aflat însă din ziare că i se fac injecţii înaintea meciurilor.
Împotriva durerii. A rezistat pînă la un moment dat, cînd s-a hotărît intervenţia. N-a mai putut!, chiar dacă Rădoi este un jucător de caracter. Dar cu ce preţ? Ne rugăm cu toţii ca preţul acesta să nu fie cariera lui. Mirel Rădoi nu e important doar pentru suflarea stelistă. E important şi pentru echipa naţională.
Chiar dacă staff-ul din Ghencea nu-l consultă niciodată pe Pompiliu Popescu, a fost un moment în care Cosmin Olăroiu n-a ţinut cont de asta. Înaintea unui meci important din cupele europene, Oli i-a luat pe Petre Marin şi pe Dică de mînă şi i-a dus la un consult la Pompiliu Popescu. Bravo lui! A arătat, de fapt, că întotdeauna trebuie să asculţi mai multe păreri pentru a lua o decizie. Olăroiu a demonstrat că ţine la jucătorii lui şi că e un tip calculat.
Aşa cum Olăroiu şi-a călcat pe orgolii şi i-a cerut părerea lui Popescu, cred că ar fi corect şi civilizat ca Mihai Stoica şi Gigi Becali să-i ceară scuze medicului de la „naţională”. Mihai Stoica pentru că l-a făcut „ginecolog”, ceea ce n-ar fi fost în nici un caz vreo ruşine, iar Gigi Becali pentru că l-a jignit şi el: „Ăsta nu e doctor. Vă spun eu că după operaţie Rădoi stă două luni”. Au trecut aproape patru. În cazul Rădoi, medicul „naţionalei” a avut dreptate.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Toate articolele