Struţocămila pentru FRF

Ne-ar trebui un preşedinte de Federaţie cu trecutul lui Burleanu, prezentul lui Avram şi identitatea fotbalistică a lui Gică Popescu.

Un fotbal din care Botev Plovdiv îşi poate achiziţiona cam orice jucător şi chiar face asta nu are cum să […]

Ne-ar trebui un preşedinte de Federaţie cu trecutul lui Burleanu, prezentul lui Avram şi identitatea fotbalistică a lui Gică Popescu.

Un fotbal din care Botev Plovdiv îşi poate achiziţiona cam orice jucător şi chiar face asta nu are cum să fie condus de un preşedinte cu profil cert. În patria paradoxurilor, fotbalul nostru reglat din antagonisme nici măcar nu îşi va alege un conducător. FRF e o instituţie care funcţionează pe temelii sigure, umplute cu vasalităţi, ungeri şi principii dinastice. Se predă şi se preia, totul ambalat în norme şi camuflat în dogme.

Ne-ar trebui un preşedinte care să aibă randamentul, prospeţimea şi ideile lui Burleanu, dîrzenia, concreteţea şi experienţa lui Avram. Să aibă în munca la Federaţie un strop din revolta lui Puşcaş, să-şi pună în aplicare programul la adăpostul unui nume precum Gică Popescu, fotbalistul şi nu candidatul de acum. Nu avem struţocămila, oamenii au plusuri şi minusuri, dar e boala noastră de serviciu această visare fără efect.

E cumva trist să vezi cum Vasile Avram se chinuie să-şi adapteze trecutul la un limbaj contemporan, să preschimbe activismul în voluntariat. Profilul lui acum e un hibrid confecţionat din nou şi vechi în aliaj casabil. La fel de amar e gustul pe care ţi-l lasă revoluţionarul fără consistenţă din Marcel Puşcaş. Iar Burleanu vrea să transmită din verva planului său unor votanţi arvuniţi încă de la intrarea lor în fotbal. Uneori e ca şi cum, la marginea redingotei sale preţioase, vrea ca poporul de aplaudaci ai lui Deşliu să înveţe iute din Rainer Maria Rilke.

În timpul acesta, Gică Popescu stă. Nici nu contează dacă şi-a dat seama sau a fost sfătuit. E cea mai utilă atitudine posibilă. A intrat în cursă cu o emisiune greţoasă la tv, un post de ştiri din ce îmi amintesc, în care drapelul era faţă de masă pe un pupitru transparent, iar elogiile erau acoperite pe un ecran uriaş de imagini cu „Baciul” la Barcelona. S-a faultat prin diverse declaraţii publice, de tipul „v-ar cădea bărbile dacă aţi şti cîţi bani am”. S-a îngropat în tăcere atunci cînd l-am întrebat, punctual, de ce a condiţionat venirea la „naţională” de un hotel în Poiană, dacă îşi asumă notele informative din dosarul de la CNSAS, în ce măsură a prejudiciat statul prin activităţile sale ce fac obiectul Dosarului Transferurilor.

Gică Popescu stă, de restul are cine să se ocupe. La Braşov, sîmbătă şi duminică, nu a nins. Dar palmele „oamenilor de fotbal” sînt roşii, ca după o „bulgăreală” zdravănă. De la aplaudat.