Cine crede că e doar un meci?

Ne-am prăbuşit mizerabil pe atîtea fronturi încît şansa de-a visa concret la barajul Mondialelor chiar ne poate face fericiţi

„Orice eschivare de la obligaţiile ce decurg din selecţionare nu iartă, iar cocleala mediocrităţii se aşterne inevitabil şi necruţător chiar şi […]

Ne-am prăbuşit mizerabil pe atîtea fronturi încît şansa de-a visa concret la barajul Mondialelor chiar ne poate face fericiţi

„Orice eschivare de la obligaţiile ce decurg din selecţionare nu iartă, iar cocleala mediocrităţii se aşterne inevitabil şi necruţător chiar şi pe cel mai strălucit talent. Este relativ greu să fii selecţionat, dar este infinit mai greu să te menţii cu cinste, demnitate şi în respectul celor din jurul tău. Talentul singur nu reprezintă un permis de liberă circulaţie prin viaţă, inclusiv prin sport”.

41 de ani au trecut de cînd „Sportul” publica, în aprilie 1972, aceste rînduri. Era o avancronică la Ungaria-România. Da, printre „Lucrările Sesiunii Marii Adunări Naţionale” şi „Manifestaţii cu caracter sportiv şi recreativ”, aveau loc şi astfel de idei. Ce paradox: mă uit la fotografiile acelor pagini galbene, pe un laptop. În miezul nopţii dinainte de România-Ungaria!
În echipa lui Angelo Niculescu de atunci apăreau Dinu, Lucescu, Iordănescu sau Dembrovschi şi, trebuie să mă credeţi pe cuvînt, erau totuşi probleme mari! „Rămîne să se definitiveze formula de atac”, anunţa îngrijorat, în acelaşi ziar, Mihai Ionescu.
Am remizat la Budapesta, apoi la Bucureşti, am pierdut în barajul de la Belgrad şi n-am ajuns la Euro ’72. Un turneu final care însemna 4 echipe!, în timpuri în care Europa nu se întindea fotbalistic spre Kazahstan.

Cine crede că 90 de minute împotriva Ungariei, oficiale, din care se pot naşte visele concrete ale unui play-off de Mondial, rămîn doar un meci de fotbal e naiv. Nu ne luptăm cu nici o ţară afară de România. Nu avem nimic de demonstrat altora. Dar pe atîtea fronturi ne-am prăbuşit mizerabil încît azi, la sportul acesta, cu blaturi şi mitocani, putem să ne ridicăm puţin.
Pentru ce? Nu asta e întrebarea. Ci împotriva cui? A noastră! Împotriva micimii şi renunţărilor, orgoliilor de baracă şi intereselor de cort. „Tricolori”, acordaţi-vă ocazia de a trece cu chipurile în abţibildurile albumelor de turnee finale!
Nu putem să fim ţara cîinilor cu covrigi în coadă, dar nici n-avem de ce să ajungem ţara cîinilor care mănîncă prunci. Un meci de fotbal nu schimbă vieţi. Dar ridică frunţi şi luminează nopţi.