Anin. Vis, neputinţă şi chin
Despre un jucător de 26 de ani al cărui trup supravieţuieşte în comă indusă şi al cărui suflet a strigat împotriva nemerniciei din fotbal. Şi n-a fost auzit.
Cînd eşti închizător şi ai 1,89 metri, plus 85 de kilograme, ar […]
Despre un jucător de 26 de ani al cărui trup supravieţuieşte în comă indusă şi al cărui suflet a strigat împotriva nemerniciei din fotbal. Şi n-a fost auzit.
Cînd eşti închizător şi ai 1,89 metri, plus 85 de kilograme, ar trebui „să rupi” tot. Jucător de culoare, tunsoare cu aer tribal, „o forţă a naturii”, ca să completăm prejudecata cu armele ei. La 26 de ani, destinul francezului Kevin Anin s-a revoltat împotriva sistemului. Pînă acum, o făcuse el, copilul cu suflet de porţelan şi trup de Goliat, în mai multe rînduri. A venit şi rîndul destinului să îl sprijine.
Anin este, de fapt, un băiat cu sînge de Martinica. Născut în Hexagon, la Le Havre, şi crescut la clubul de acolo, o pepinieră redutabilă, din care s-au născut în fotbal Lassana Diarra, N’Zogbia, Boumsong sau Dhorasoo. A trecut apoi la Sochaux, din 2012 e la Nice.
După prima etapă a primului sezon pe Coasta de Azur, Anin a dispărut din lot. A lipsit cinci luni, a revenit şi a fost titular, s-a clasat cu Nice pe 4, loc de Europa League. Cît a lipsit, s-au zvonit multe despre Anin. Că ar fi vorba de droguri, de o accidentare ascunsă, de probleme psihice. Negăsind argumente pentru primele două variante, oamenii s-au hotărît asupra depresiei. S-au bucurat să-l vadă din nou pe teren şi gata. Trăiască fotbalul!
Ce se întîmpla, de fapt, cu Kevin? Declaraţia lui s-a pierdut în cursa celor de la Nice spre primele locuri. O mărturie care ar trebui să însoţească, alături de antet, fiecare document al UEFA şi FIFA: „Fotbalul e cea mai frumoasă meserie din lume, dar urăsc oamenii ce roiesc în jurul său, urăsc ipocrizia din acest sport. Cîştigăm o mulţime de bani, însă sufletul e mort. Mi s-a spus că e o lume de nenorociţi. E adevărat”.
Anin îşi pierduse visul. Cel pe care l-a învăţat de mic, în atelierul veritabil de vise de la Le Havre. A început să devină un bărbat matur şi un fotbalist bun în timp ce visul scădea. Şi n-a mai putut. Depresie? Dacă aşa se numeşte moartea visului…
Pe 4 iunie, se afla pe bancheta din spate a unei maşini, aproape de Rouen. Şoferul a adormit, automobilul s-a învîrtit de cinci ori, detalii înfiorătoare. Kevin a fost internat cu multiple fracturi la braţe şi o leziune la coloana vertebrală. Se află în comă indusă.
Trupul, armura de „forţă a naturii”, a clacat. A rămas doar sufletul de porţelan, cel care strigase primul că nu acesta e fotbalul, că cineva l-a deturnat şi îl face să miroasă urît. A fost nevoie, poate, de asta ca declaraţia lui Anin să fie cunoscută. Şi să doară cu tot adevărul nenorocit din ea.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Toate articolele