Beckham

Fără îndoială, un mare fotbalist. Un nume. Dar nu un prenume.

Naşterea lui Beckham în fotbalul britanic a creat senzaţie. Tipul cu alură de actor „ştia cu mingea”, avea dramul de spectacol pe care îl necesitau starurile şi creştea neobişnuit. […]

Fără îndoială, un mare fotbalist. Un nume. Dar nu un prenume.

Naşterea lui Beckham în fotbalul britanic a creat senzaţie. Tipul cu alură de actor „ştia cu mingea”, avea dramul de spectacol pe care îl necesitau starurile şi creştea neobişnuit. Beckham s-a scurs în spaţiul lăsat gol de limitele fotbalului englez şi a completat, la început fară să ştie, apoi ghidat şi mai apoi îndîrjit, rolul de care era nevoie.

Retragerea lui, cu toată furia fanilor sinceri, nu înseamnă mare lucru pentru fotbal ca sport, dar cîntăreşte enorm pentru fotbal ca fenomen social contemporan. Ipostaza eroului şi antieroului în care s-a înscris dezinvolt şi cu un zîmbet şăgalnic, Beckham va fi greu de acoperit. Cristiano Ronaldo şi Messi joacă pe scene diferite şi cu partituri speciale.

Ce nu va putea niciodată Beckham? Să devină prenume. Să fie apelat mai des decît este recunoscut pe stradă. Poate nu înseamnă nimic, dar poate reprezintă totul.

Dacă şi-a dorit să scrie istorie, Beckham a reuşit asta. David însă, mult mai puţin decît Diego, spre exemplu, s-a camuflat şi a încetinit ca să nu sufoce „produsul necesar”.

Cum spunea un jurnalist brazilian, trecînd peste orgoliu: Maradona, în tinereţe, după fiecare gol căuta cerul. Beckham, de foarte tînăr, după fiecare gol căuta camerele televiziunilor.

Le-a găsit. Filmul e gata.