Libertatea de-a fi clovn

Băieţi constipaţi cărora nu le iese „faţa de supărare” după eşecuri sau Latovlevici?

Cu paradoxuri, aşa ne scriem amărăciunea: cel mai tăcut selecţioner se faultează cînd vorbeşte. „Nu-mi plac lucrurile astea. Nu poţi să faci pe clovnul”, a comentat Piţurcă […]

Băieţi constipaţi cărora nu le iese „faţa de supărare” după eşecuri sau Latovlevici?

Cu paradoxuri, aşa ne scriem amărăciunea: cel mai tăcut selecţioner se faultează cînd vorbeşte. „Nu-mi plac lucrurile astea. Nu poţi să faci pe clovnul”, a comentat Piţurcă felul în care se bucură Latovlevici. Asta după 2-2 la Budapesta şi 0-4 în Olanda. De ce a oferit explicaţia asta, cînd stelistul nu apăruse în lot? Dumnezeu ştie cum alternează justificările şi tăcerile în proiectul de comunicare al selecţionerului.

Dar am uitat ceva! Înainte de meciul cu maghiarii, Piţurcă a vorbit despre lipsa lui Lato: „Problemele lui sînt Ştefan Radu şi Raţ”. Cum ar veni, cei doi erau mai aproape de cerinţele lui Piţi. Nu se ştie dacă stelistul făcea şi atunci pe clovnul, dacă îi ieşea, dacă asta conta la „naţională”.

După ce s-a văzut cum simte Radu tricoul primei reprezentative şi cît rezistă Raţ în faţa surinamezilor sclipitori, Latovlevici a rămas clovn. Un apărător care marchează şi care se bucură. Cîţi fundaşi de bandă avem în această situaţie? Aproape nici unul. Nimeni nu-i bun de circ, pentru că mai nimeni nu marchează.

Trăim fotbalul zilelor noastre ca pe o şedere într-un spital românesc: nu ştim dacă ieşim bucuroşi sau dacă adăugăm bonusuri la lista afecţiunilor. Dar între dosare penale, echipe dezafiliate, juniori clocotitori şi sterili, am găsit problema! La cîte prilejuri de sărbătoare există, strîmbăm din nas că felul de-a fi al lui Latovlevici după o reuşită nu se încadrează în felul lui Piţurcă de-a înţelege bucuria. Ei, nu mai spune!

În interviul acordat lui Eduard Apostol pentru Gazetă, fotbalistul de 26 de ani nu e deloc revoltat. „Important e să fiu fericit şi sănătos”, spune un fotbalist care ar merita o analiză aparte. Îmi pare stelistul care a evoluat cel mai mult de cînd a ajuns la Bucureşti şi pînă azi, dintre colegii lui de acum. A înţeles să acumuleze fizic, a dobîndit viteză şi exuberanţă, s-a întărit psihic. Cît a crescut Tănase din 2009, cînd părăsea Argeşul?

În fine, nu e de preferat un tip care îşi manifestă fericirea sincer şi fără să deranjeze pe nimeni în locul celor care se chinuie să mimeze supărarea după înfrîngerile „naţionalei”?

Cum ar fi fost dacă lui Mircea Sandu nu-i plăceau obtuzităţile şi îndîrjirile futile, iar acesta ar fi fost singurul motiv pentru care nu l-ar fi ales pe Piţurcă?