Arhiva

Toate articolele
Cele mai noi articole de Arhiva
De cînd îl știu

Vara lui 1987. Radio București difuza lunea o emisiune de sport, “Magazin sportiv”, o retrospectivă a săptămînii precedente. Acolo, de ceva vreme, Ovidiu ținea o rubrică. În vara aceea, după Wimbledon, a recitat, cu vocea sa joasă și gravă, o […]

...

Ponta a vrut să se folosească de imaginea lui Halep în campanie, dar ea l-a refuzat

Mai întîi știrea, fără comentariu. În perioada 2-16 noiembrie, prim ministrul Victor Ponta a făcut presiuni la Simona Halep pentru un meci de imagine. Schimbul de mingi ar fi urmat să aibă loc la clubul Stejarii, care aparține omului de […]

...

Reunirea de la Rahova

Ieri, de ziua lui Gică Popescu, Hagi i-a strîns și au mers la Rahova. Pe Stelea și pe Didi, pe Dumitrescu, pe celălalt Ilie, „Cobra”, pe Gâlcă, pe Gabi Balint. Plus Chivu, cel care va putea spune peste ani că […]

...

Revoluție în fotbal declanșată de comentatorii TVR! » Iată 10 informații care vor bulversa Universul :)

FIFA a decis să-i introducă pe cei 8 comentatori TVR în albumele Panini. Mario Balotelli a anunțat pe Twitter că oferă 4 Bocanaci și 3 Mihoci pe un Șelaru. Celebrul comediant american Dave Chappelle a declarat că a ajuns la […]

...

Ion Țiriac, bomba nucleară și o demonstrație de meserie

Sînt 12 ani de atunci. Un interviu cu Ion Țiriac pe tema finalei de Cupa Davis cu SUA, cea de la București, din 1972. Bogdan Enoiu și trupa sa de la McCann au organizat atunci un eveniment superb, „Rejucarea unui […]

...

Doi români în celălalt fotbal

Ion Marin şi Florin Motroc sînt campioni în Kuweit şi Iordania. Ce înseamnă asta? Cît?

Habar n-avem cît de greu e să fii campion naţional în Kuweit. Adică să ocupi locul 1 în clasamentul primei ligi după 21 de etape, […]

duminică, 14 aprilie 2013, 9:32

Ion Marin şi Florin Motroc sînt campioni în Kuweit şi Iordania. Ce înseamnă asta? Cît?

Habar n-avem cît de greu e să fii campion naţional în Kuweit. Adică să ocupi locul 1 în clasamentul primei ligi după 21 de etape, depăşind alte şapte echipe care nu există în memoria europeană a fotbalului. Golgeter în acest sezon va ieşi, foarte probabil, brazilianul Rogerinho. Unul din cei peste o sută de fotbalişti brazilieni cu acest nume.

Pentru Ion Marin, laudele sînt de netăgăduit. Din Samoa pînă pe San Siro, numărul unu rămîne, înainte de orice, numărul unu. Doar că vremurile pe care le trăim cer mai mult decît ierarhie: impun nuanţe şi criterii.

Pînă să ne tragem sufletul şi să pornim analiza, uite că şi antrenorul Florin Motroc devine campion! În Iordania, unde sînt 12 echipe în prima ligă, din postura de tehnician al clubulu Shabab Al Ordon. Care o fi forma de alint a suporterilor pentru echipa asta!?

Marin şi Motroc nu sînt singurii români acolo, ci doar antrenorii cu cele mai proaspete performanţe. N-aş spune nici că tehnicienii noştri pică în fotbalul arab aidoma unor vrăjitori şi îi învaţă totul în sport pe localnici, nici nu mi-aş trece aceste titluri chiar la începutul unui CV virtual. Vorbim de muncă şi de produsul ei remarcabil, dar cum se măsoară aceste titluri în lumea fotbalului mare? Cît înseamnă pentru fotbalul românesc? Cine ştie cu adevărat dacă un titlu în Iordania e peste unul în Kuweit, iar o Cupă a prinţului X e mai importantă decît cea a şeicului Y?

Ion Marin şi Florin Motroc sînt eroi într-un sport paralel. Singura tangenţă a fotbalului de acolo cu universul industrial al fotbalului din care ne hrănim noi sînt „elefanţii” care vin să moară pe bani mulţi între nisipuri. Îi felicităm pe români şi ne gîndim care vor fi efectele pentru ei. Te ia în calcul FC Vaslui dacă ai fost campionul Iordaniei? Prinzi un post de secund în liga a patra din Austria după un sezon de vis în Kuweit?

În acest sport paralel, singura consecinţă pe care o bănuiesc este o vizibilitate mai bună, exclusiv în emisfera în care joci. Şi te joci.

Comentarii (10)Adaugă comentariu

marius (5 comentarii)  •  14 aprilie 2013, 16:09

unde e analiza pe care vroiai sa o pornesti? Daca vroiai analiza, luai echipele, vedeai cati straini au, ce jucatori, de unde vin, ce au facut pana acum, cine sunt ceilalti antrenori si apoi puni stampila pe Motroc si Ion Marin. Faza cu FC Vaslui e aiurea. Balaci cate titluri are in tarile arabe?Dar la noi? Dar Iordanescu? Aia e un fel de analiza boss…

kpaxcmdr (11 comentarii)  •  14 aprilie 2013, 16:39

Cum in ziua de azi,mai mult ca oricind,banul conteaza,atunci oamenii incearca sa-si faca meseria pe unde se poate!

Deru (1 comentarii)  •  14 aprilie 2013, 16:53

Decat in Romania sa fii dat afara dupa o etapa, mai bine acolo unde e mult mai probabil sa reusesti sa faci…ceva.

Nu de-alta, dar oriunde ai mai multe sanse sa ti se acorde timp. (Domnule Niculae, Domnule Becali, va simtiti ? )

Silviu Dumitru (1 comentarii)  •  14 aprilie 2013, 16:59

Ion Marin este deja un antrenor cunoscut in Romania, avand in palmares un tiltu cu Dinamo si o cupa cu Petrolul, deci nu cred ca il incurca aventura in Kuweit. In schimb, nu cred ca el sau Motroc sunt vreun fel de eroi, pentru ca in sport nu exista eroi, doar idoli daca vrei neaparat sa ii numesti cumva. P.S. articolul asta face mai mult decat titlul in Kuweit??

bankk (29 comentarii)  •  14 aprilie 2013, 17:53

nu stiu daca i poti baga pe cei 2 in aceeasi oala, fotbalul in iordania este absolut o necunoscuta, in timp ce in kuweit mai exista ceva fotbalisti si antrenori straini

Trader (1 comentarii)  •  14 aprilie 2013, 19:00

Ar fi bine sa transfere cat mai multi romani acolo…Footbalisti, maseuri, antrenori, orice, roman pe roman sa ajute, sa aduca banii in tzara asta amarata si indelung batjocorita!!!!

gc (1 comentarii)  •  14 aprilie 2013, 21:54

Si daca iau titlul la Polul Nord, tot se cheama ca au incheiat competitia pe primul loc. Asadar, felicitari!

Ramon (37 comentarii)  •  15 aprilie 2013, 7:53

cat timp mai ne invartim in jurul acestor fraze neo-comuniste, gen Cît înseamnă pentru fotbalul românesc ? In capitalism nu conteaza asta, nimeni nu il va lua pe Edi Iordanescu pentru ca Florin Motroc a fost campion. Ion si Motroc au avut oameni de legatura buni care le-au gasit echipele respective. In acest timp, uitati-va cati fosti jucatori de valoare abia isi gasesc o echipa de doamne-ajuta de antrenat odata la doi ani, as da exemplu pe Lacatus care, dupa Steaua, nu stiu daca mai antreneaza ceva. Petru cei doi nu conteaza ca fac imagine tarii, sunt romani civilizati sau d emare succes (Lucescu Sr) si multi cersetori. M Ion nu este nici sarac, la varsta lui ar putea sta linstit acasa, dar un titlu in uweit inseamna ceva pentru orgoliul lui (in sens bun), dar si banuti, ca altfel nu s-ar fi dus la +50 grade C. Bravo lor, dar vom trai bine atunci cand vom avea contracte bune, nu conteaza ca Nasty a inveselit publicul acum 40 de ani.

PT. nea OVIDIU (1 comentarii)  •  17 aprilie 2013, 16:58

Un titlu , este un titlu , este de apreciat ca avem 3 antrenori (caci si Olaroiu cu Al Ain va fi campion , alaturi de Ion Marin si Florin Motroc) CAMPIONI , in zona Golfului ! In palmaresul oricarui antrenor , un TITLU , este incununarea UNEI MUNCI SERIOASE , unde ai depus suflet si pasiune ! Orice realizare cit de mica e meritul celui care a crezut in ea si in el si valoarea muncii lui ! FELCITARI TUTUROR antrenorilor romani , care ne fac cinste in STRAINATATE ! SUNT ROMANI si trebuie sa-i rspectam si sa ne mandrim cu ei ! DOAMNE AJUTA !

Ramon (37 comentarii)  •  19 aprilie 2013, 16:34

relativ la meciurile cu Italia si Benfica din 1983. Altceva actualaveti de discutat ? Lucescu va taie macaroana cu substanta minune, dar voi umpleti ziarul, in lipsa de ceva actual. Italia a fost in cadere libera dupa mondialul castigat. Toata lumea are varfuri si depresii, varful Italiei a fost la CM 1982, a beneficiat si de semifinala de infarct, Germania-Franta, care a tinut vreo 135 minute (cu penaltyuri), normal ca finalista a fost mai obosita decat Italia. Dar din toamna a inceput declinul si Romania a obtinut un egal la Firenze in decembrie. Victoria de la Bucuresti nu a fost atat de uriasa, doar 1-0, o lovitura libera Boloni, greseala Zoff. Cum italienii nu au marcat acasa, n-au facut-o nici la Bucuresti. Craiova era in varf de forma, dar nu trecuse de echipe uriase. Benfica avea un palmares net superior, iar oltenii erau obositi, normal, la noi nu se jucau doua meciuri de mare importanta la 4 zile. Si nu au pierdut cu Benfica ci au obtinut acelasi rezultat ca la Lisboa. A fost rau ? Da, ca au ratat finala, nu pentru ca nu au pierdut si erau eliminati de un nume, cea care o va scoate si pe Steaua peste 5 ani. Deci nu praful minune ci lipsa sansei a doua oara, asa cum CFR avea nevoie ca Galata sa nu bata in Spania, in decembrie. Cateva minute si un gol care te scoate sau te duce mai departe. In handbal, tot minutele ne-au scos in semifinale.

Comentează