Steaua plătită şi fără frică

Ştiţi vorba veche „băieţii şi-au făcut datoria”? Indiferent de gusturi, Gigi Becali şi-a făcut-o

Puştiului care se ruga în tribune cu Ajax nu i-a dat o bancnotă de 500 de euro, ci o icoană şi o cruce. Steaua de azi, […]

Ştiţi vorba veche „băieţii şi-au făcut datoria”? Indiferent de gusturi, Gigi Becali şi-a făcut-o

Puştiului care se ruga în tribune cu Ajax nu i-a dat o bancnotă de 500 de euro, ci o icoană şi o cruce. Steaua de azi, cu 10 români titulari într-o noapte de neuitat, a devenit pepiniera certă a unei „naţionale” private de mulţi stranieri sclipitori. L-a lăsat pe Reghe să crească şi să piardă, l-a apărat şi nu l-a schimbat. Nu s-a zgîrcit la transferuri, investind constant, pînă cînd echipa a rămas singura românească în Europa.

În rest, între mine şi Gigi Becali se aşează o împărăţie de întrebări, o catedrală de linişte şi, mai ales, un deşert plin cu lucruri inexplicabile.

Argumentele de mai sus sînt născute, fiecare, tocmai din gesturile prin care m-a dezamăgit de atîtea ori. Nu el ne învăţase cu bancnote dăruite nonşalant, de parcă îmbrăţişările ar fi o formă amărîtă de recompensă? Nu el refuza bulgari bănuiţi de homosexualitate şi străini valoroşi din cauza culorii pielii? Nu el a schimbat antrenorii într-o morişcă aiuritoare? Nu a plătit sume uriaşe pe jucători mediocri şi a cumpărat haotic, desenînd afaceri la care nu s-ar înhăma un copil de 10 ani?

Steaua a ajuns după chipul şi asemănarea patronului. Sclipitoare şi dezolantă, admirabilă şi păguboasă, enervantă şi imposibil de neglijat. Capabilă să elimine Ajax, aptă să fie eliminată din Cupă de Chiajna. Steaua paradoxurilor e captivantă, i se caută secrete bolnăvicioase şi i se contabilizează performanţe care mişcă istoria noastră contemporană, mică şi discutabilă, aşa cum o fi ea. Dar, numai aşa, în felul acesta antagonic de-a continua, Steaua a ajuns să ne facă să nu ne temem de Chelsea. E puţin? Poate fi totul. Să nu-ţi fie frică.
Eroii de joi sînt alţii. Tătăruşanu, care a avut reflexele obişnuite, dar care, ca niciodată parcă, a ieşit pe centrări. Latovlevici, urcînd pentru prima oară fără să neglijeze grav defensiva. Filip, care după împrumuturi la Urziceni, Snagov şi Chiajna, a tăcut şi şi-a văzut de treabă. Reghecampf, care a riscat cu trei atacanţi din minutul 66, atunci cînd antrenorii români înţepenesc în loc să provoace fotbalul şi destinul. Eroii sînt alţii.

Dar Gigi i-a pus la un loc şi îi plăteşte corect. Nu e nevoie să-l lăudăm, îşi revendică el meritele, nu vă faceţi probleme! Atît că, dacă e să fim sinceri în bucurie, să aduci oamenii cei mai buni pe care îi poţi aduce şi să-i plăteşti satisfăcător şi la timp nu e condiţia supravieţuirii doar în vremurile acestea zbuciumate.