Noi cu cine atacăm?

„Naţionala” n-are vîrf şi dacă nu găsim o soluţie repede, prinşi în polemici şi contre, s-ar putea să doară.

Ne lipsesc multe, destul de multe, pentru a pune sub dorul de turnee finale cîteva argumente cu coordonate esenţiale: înălţime, eficacitate, […]

„Naţionala” n-are vîrf şi dacă nu găsim o soluţie repede, prinşi în polemici şi contre, s-ar putea să doară.

Ne lipsesc multe, destul de multe, pentru a pune sub dorul de turnee finale cîteva argumente cu coordonate esenţiale: înălţime, eficacitate, constanţă. „Naţionala” a devenit o echipă la care „posturile problemă” sînt un lucru obişnuit: ba portari oscilanţi sau fără meciuri la club, ba lipsa de alternative pentru flancul drept al defensivei. Sîntem şi prăpăstioşi, ce-i drept, şi deseori uităm că stăm bine în cîteva puncte importante.

Dar în tot acest amestec de realităţi şi impresii, cel mai tare mă pune pe gînduri faptul că nu avem atacant. Parcă prea ne-am luat cu altele şi-am uitat tocmai carenţele simple, fundamentale. Da, echipa naţională de azi nu are atacant!

Mă refer la ceea ce pare indispensabil în fotbalul de azi: un tip suficient de înalt, care să facă presing util, apt să devină pivot în dinamica ofensivă, care să puncteze cu capul şi să întoarcă baloane spre Grozav, Rusescu, Bogdan Stancu sau spre oricine altcineva o să aleagă Piţi pentru locul din spatele atacantului. Un fotbalist care poate nu excelează la tehnică şi viteză, dar care pune jar în extremele noastre cu devieri inspirate. Nu-mi spuneţi că Barcelona nu are aşa ceva! Barca n-are nici multe din problemele noastre.

Cu Marica indisponibil şi meciul de la Budapesta în faţă, situaţia devine chiar acută. La 31 de ani, Niculae a ales China şi probabil Piţurcă „îl va uita”. Niculae este acest atacant! Apoi, Pena s-a strecurat la Baku, unde nu ţin minte să fi ajuns faxuri de convocare. În Liga 1, luaţi echipele la rînd, atacanţii veritabili şi eficienţi sînt majoritatea străini: Nikolici, Fatai, Kapetanos, Temwanjera, Hamza, Bokila.

Alibec e departe de nivelul primei reprezentative, iar Axente sau Ioniţă mai au de crescut în joc. Nădejdea rămîne la explozia posibilă a lui Ţucudean în Belgia. Fostul dinamovist e croit pe acest tipar de atacant necesar şi ar putea umple un spaţiu pe care deocamdată îl neglijăm, dar care s-ar putea face, peste noapte, prăpastie.

România are probleme mari în defensivă, dar acestea se lucrează. Clacăm la fazele fixe, dar asta se pregăteşte. Un atacant însă nu poate fi inventat. Nu avem organizarea şi stilul prin care să suplinim absenţa lui. În 4-2-3-1, aşa cum schiţează Piţurcă reţeta pentru Mondial, capătul e frînt.