Harta mayaşă a fotbalului românesc

O piatră în forma României, cu marginile zdrenţuite: aşa s-a rupt din stîncă sau ştiau strămoşii cum o să fie lumea în 2012?

O luăm de la stînga la dreapta, suflăm obosiţi praful de pe desenele mayaşilor: Crişana. Nici o […]

O piatră în forma României, cu marginile zdrenţuite: aşa s-a rupt din stîncă sau ştiau strămoşii cum o să fie lumea în 2012?

O luăm de la stînga la dreapta, suflăm obosiţi praful de pe desenele mayaşilor: Crişana. Nici o echipă în prima ligă. Bihor şi UTA, două păsări bătrîne, vulturi parcă, ochii scoşi şi aripile retezate la jumătatea clasamentului din Liga 2. Sălaj, o gaură adîncă pînă la miezul sulfuros al eşalonului trei. Brrr, ce-au mai nimerit-o bunicii mexicanilor!

Hai mai jos, spre Banat: Poli nu mai e Poli, un ciorchine de Recaş stilizat. Flacăra violet (uite că ştiau şi asta!) e jos de tot. Caraş, adică Reşiţa, amintire pe ape. Nimic pînă la Liga 3.

La olteni, o catedrală goală pentru Craiova, un cărbune încă aprins la Tîrgu-Jiu. Olt şi Vîlcea la retrogradare în L2, două cuiburi rupte dintr-un copac înalt, iar Severin, o barcă spartă pe un fluviu nedrept.

Moldova, da, aici trebuie să fie scăparea! Patru stîlpi: unul verzui la Vaslui, altul ars la Iaşi, unul tremurînd la Piatra-Neamţ, altul cioplit la Galaţi. O scară, aşadar. Însă una spre hău: în dreptul Vrancei, mayaşii au pus o roată fără spiţe, la Bacău e o căprioară fără cap, la Botoşani un arc, dar şi o tolbă goală, la Suceava doar un ciot de săgeată. Miroase a apocalipsă, potopul din nord aduce două zeităţi întoarse cu spatele, Satu Mare şi Maramureş.

În Ardeal respiră doar Braşov, Bistriţa şi Mediaş, trei copaci rămaş în două flori, cu balauri la rădăcini. Iată şi Clujul, un soare pe jumătate viu, pe jumătate ars! Dinspre mare, un pumn de muguri la Constanţa şi atît, răsfiraţi spre moneda de aur de la Giurgiu şi focul de la Ploieşti. Un chivot gol la Argeş, cam atît.

Hai, Capitala! Dacă nici aici nu ne scoatem, chiar se scufundă planeta! O stea. Un cîine şchiopătînd. Ceva care seamănă cu un tren, dar nu are roţi şi locomotivă, nu scoate fum. O floare neagră uscată, Sportul. Măi băieţi, măi mayaşilor, unde e fotbalul nostru?

Un vînt nebun astupă desenul, pune la loc praful, la semnul unui strămoş. Iar vocea lui trece şuierînd prin cartea fotbalului: „Chiajna, Oşorhei, Tărlungeni, Giarmata!” Îi răspund bărbaţii ultimelor triburi: „Berceni, Ştefăneşti, Afumaţi, Clinceni!”. Preoţii închid alaiul: „Voluntari, Vişina Nouă, Axintele, Chirnogi!”

Dacă acesta e viitorul, nu va mai fi nevoie de stadioane „după apocalipsă”. Se va juca fără spectatori, într-un singur sat. Doar pentru pariuri. Treizeci de bărbaţi bogaţi aruncînd duminica, la prînz, nişte oameni în iarbă şi nişte bani în aer. Staţi puţin, a început deja apocalipsa de cînd stăm de vorbă?