Scrisoare pentru ”U”

Istoria nu e de ajuns să ţină în viaţă echipa „şepcilor roşii”. E nevoie de un prezent de luptă

Nu ştiu cine va deschide calculatorul primul, plicurile sînt desuete şi au mirosul toamnei pogorîte pe oase. Ori ţie îţi trebuie […]

Istoria nu e de ajuns să ţină în viaţă echipa „şepcilor roşii”. E nevoie de un prezent de luptă

Nu ştiu cine va deschide calculatorul primul, plicurile sînt desuete şi au mirosul toamnei pogorîte pe oase. Ori ţie îţi trebuie apă vie. Şi bani, căci doar în poveşti e destulă minune.

Nu ştiu cine e mai îndreptăţit acum să spună că e student, într-o vreme cînd şi studenţia asta parcă e tot mai plămădită din cheag de celofan. Nu de iluziile tinereţii cocoşate ai tu nevoie, nici de entuziasm nu duci lipsă. Iar dacă vei veni cu istoria demnă şi colţuroasă să te aperi, o faci degeaba.  De pe grătarul ruginit unde greii îşi pun, infatigabili, fleicile a zburat Craiova, s-a scurs Timişoara, agonizează Argeşul şi Farul. Şi încă altele, cu poveşti, cu eroi, cu ce-am crezut noi, tîmpiţii şi partizanii, că va muri doar la ultimul fluier al ultimului meci de pe ultimul stadion de aici.

De-aceea nu la istorie e nevoie de recurs, nu voi rosti nici un nume şi nici o perioadă. Îţi scriu doar pentru că mi-e dor de tine deja, şi te simt plecînd, precum bunicii îşi visau nepoţii în strai de mire tocmai în noaptea în care pe un front glonţul nu mai avea răbdare. Îţi scriu pentru că pe tine te văd cea mai slăbită, cu un picior în neant şi cu dinţii strînşi prin fiecare suporter frumos şi nebun de la Cluj. Pentru că la Rapid nu crezi în plecările lui Copos şi la un an după ce s-au semnat actele, iar la Dinamo nu lipsa oamenilor face rău, ci abundenţa lor, spun tot ei. Pentru că tu ai suferit pentru lumină de prima ligă şi, cînd ai ajuns aici, te-ai trezit goală, cîrpind cu basmale şi resturi de cort dungile obsedante – negru şi alb.

Lor, care ţin grătarul în funcţiune, nu le pasă. Iar celor care mai vin cu cărbuni, din cînd în cînd, le e totuna că jarul arde în mii de piepturi sau e doar o sfîrîială la margine de sat. Fum să iasă! Să se vadă că au carne! Să miroasă a porc!

Şi ce paradox, într-o lume cu logici de fier: tu, care de unul cu cărbuni ai nevoie, tocmai la unul impasibil şi grav, darnic şi distant, visezi acum!

Să dea Dumnezeu să-l primeşti, de Ziua României, de Moş Nicolae, de Moş Crăciun, oricînd! Dar repede! Un singur lucru te rog, cu toată preţuirea pe care ţi-o port: de va veni, să nu-l primeşti decît dacă-ţi spune: „Am venit să te ţin în viaţă”. Dacă-l auzi că urlă peste tot „Vreau să te cumpăr!”, n-am făcut nimic.

Oricît de frumoasă ai fi, cînd eşti bolnavă şi singură n-ai nevoie de iubit, ci de pastile şi perfuzii. De rugăciuni se ocupă oamenii aceia care plîng prin tribună.