Fotbaaal!
Cine ne-a făcut să nu mai putem trăi sărbătoarea? CFR e în primăvara europeană, Steaua joacă fotbal, iar România visează la Mondial cu clasamentul sub pernă
CFR e în primăvara europeană, şi-a cîştigat locul făcînd apă chioară din Braga, […]
Cine ne-a făcut să nu mai putem trăi sărbătoarea? CFR e în primăvara europeană, Steaua joacă fotbal, iar România visează la Mondial cu clasamentul sub pernă
CFR e în primăvara europeană, şi-a cîştigat locul făcînd apă chioară din Braga, şi pe terenul lusitanilor, şi în Gruia, asta deşi trupa lui Peseiro se arătase războinică şi productivă pe Old Trafford şi la Istanbul. Dar bucuria e una strîmtă. Dacă Rui Miguel s-ar fi născut la Feteşti, iar Sougou era oltean, dacă numele patronului n-ar fi conţinut „sz” şi „y”, am fi surîs amplu, găseam mai mult loc pe hîrtie şi vreme de analize. Sună îngust, dar parcă e cam aşa.
Steaua merge bine, defilează, pe alocuri încîntă. Da, dar punguţele cu ceva galben? Dar pastilele nemţeşti? La victoria României cu Turcia am pregătit sarmalele pentru nuntă, la 1-4 cu Olanda am schimbat doar hainele şi-am păstrat sarmalele, pentru parastas. Pentru ca la amicalul cu Belgia, cu nişte băieţi talentaţi şi bine cotaţi pe care i-am şi bătut, să semnăm partajul: stadion pustiu, atmosferă de birt la amiază în halte fără noroc.
Cine ne-a făcut să nu mai putem trăi sărbătoarea? Tocmai oamenii fotbalului, la început, apoi produsul lor tradus în iarbă! Urmate de complicitatea noastră de jurnalişti leneşi şi de indiferenţa generalizată a „Românicii”, fetiţa ferecată în beciul mucegăit al lui „acum şi atît”. A fost zornăit de cătuşe şi-au rămas în urmă fecioare duioase, ciuma pariurilor ne-a fost descifrată drept biet strănut. Ne-am umplut discurile creierului cu fotbalişti care fie aleargă mult dar se lovesc ruşinos de balon, fie driblează în pauzele de hidratare. Iar cînd a fost de scris şi de vorbit, să admitem că e mai uşor şi tocmai de-aici lenea, am preferat fumul şi-am celebrat cenuşa. Nu totdeauna, dar cît să cadă în derizoriu focul şi să nu mai conteze lumina prea mult.
CFR Cluj e în primăvara europeană. Steaua joacă fotbal şi e aproape să-i însoţească pe ardeleni. România e în cărţi pentru Mondialul din 2014. Acestor trei propoziţii scurte cît gloria li se alătură, într-un bilanţ probabil pripit pe 2012, fructele tinereţii: puştii de la Viitorul Constanţa, numele lui Grozav şi Maxim, antrenorul Reghecampf.
În „Schechterezada”, o preţioasă culegere de satiră şi umor a lui I. Schechter, un personaj umblă prin cartier strigînd insistent: „Lucruri veeechi!”. Nimeni nu-i răspunde, nimeni nu-l cheamă. Toţi îşi imaginează că vinde obiectele, nu că le-ar cumpăra. Ei bine, sîntem în situaţia inversă. Cu fotbalul în braţe, strigăm: „Fotbaaal!”. Dacă uităm să sărbătorim, lumea va crede că îl cerem, nu că îl avem. Atît cît e el, cu rele şi bune, ca orice lucru pe care îl iubeşti mult dar şi trăieşti cu el, în acelaşi timp.