Adevărurile unui “nebun”

De cîteva zile, în presa din Spania se tot vorbeşte despre dialogul pe care Marcelo Bielsa l-a avut cu jucătorii lui Athletic Bilbao, a doua zi după finala Cupei pierdută în faţa Barcelonei. Mai întîi sub forma unei scurte dezvăluiri, […]

De cîteva zile, în presa din Spania se tot vorbeşte despre dialogul pe care Marcelo Bielsa l-a avut cu jucătorii lui Athletic Bilbao, a doua zi după finala Cupei pierdută în faţa Barcelonei. Mai întîi sub forma unei scurte dezvăluiri, api sub forma unei înregistrări audio, mesajul transmis de „El Loco” Bielsa a fost publicat, în cele din urmă, în întregime.

Nu mă voi referi, în cele ce urmează, la felul în care a transpirat în presă acest scurt discurs. Probabil cineva a intuit atunci că ar fi bine să înregistreze. Pînă la urmă, acest aspect e puţin important pentru noi, cei de departe. Vă invit doar să citiţi şi să încercaţi să priviţi dincolo de subiectul de presă, către mesajul în sine. Sînt vorbe care pot fi spuse absolut sigur în orice vestiar din lume, la un moment dat. Şi poate că se şi spun. Dar nu se află.

O scurtă precizare. Totul s-a întîmplat într-un moment în care viitorul lui Bielsa la Athletic era nesigur. Pierduse cu 3-0 finala Europa League de la Bucureşti, cu Atletico, şi cu 4-1 finala Cupei Spaniei, cu Barcelona, la Madrid.
Aşadar:

„Am vrut să vă salut înaintea vacanţei. Se poate să fie doar un la revedere, dar e foarte posibil să fie un salut de despărţire. Ar fi fost un sezon bun dacă nu s-ar fi terminat aşa. Şi nu putem ignora felul în care s-a terminat. Sincer, s-a terminat rău, foarte rău, iar eu mă fac pe mine principal responsabil.

Băieţi! N-am fost la înălţimea aşteptărilor pe care le-am generat. Aseară, venind de la Madrid, am auzit între voi rîsete, conversaţii. E inadmisibil! Mi se pare inadmisibil să mobilizăm un popor şi apoi să-l decepţionăm în halul ăsta! Mie mi-e ruşine că i-am decepţionat pe fanii lui Athletic Bilbao. Putem pierde finale. Nu cu 3-0, nu cu 4-1, cu 5-0 chiar. Nu e nici o problemă. Dar, băieţi, să pierdem jucînd în halul în care am făcut-o?! Dacă meciul cu Atletico a fost prost, cel cu Barcelona a fost oribil. Băieţi, ştiam ce fel de Barcelona vom înfrunta, ştiam ce trebuie să neutralizăm. Au jucat aşa cum ne-am aşteptat, nu ne-au surprins cu nimic.

De aceea mă simt responsabil. Pentru că băieţii cărora le-am transmis ce trebuie să facă au avut cea mai puţină implicare. Voi puteţi să fugiţi de responsabilitate şi spuneţi că unul a greşit, că altul a fost slab, că celălalt a fost nu ştiu cum. Nu, băieţi, aşa ceva nu există! Ne-am antrenat ca nişte animale pentru meciurile astea, dar cînd a fost să aplicăm ce am antrenat n-am reuşit. De aceea eu mă simt responsabil.

Dar vreau să nu uitaţi că nu puteţi dezamăgi un asemenea public. Un public care, deşi e 3-0 pentru adversari, ne aplaudă, în minutul 80, la singura acţiune cît de cît pozitivă. E un public extraordinar, băieţi, extraordinar, iar voi v-aţi bătut joc de el! Mie mi-e ruşine că atunci cînd obiectivele noastre au fost îndeplinite nu ne-am mai mobilizat la fel. Cînd trebuia să demonstrăm forţă, putere, grandoare, n-am mai făcut-o.

Nu m-aş simţi responsabil dacă aş lucra cu un grup care nu poate mai mult. Dar nu e aşa. Voi sînteţi parte din acel public şi, pentru binele vostru, pentru viitorul vostru, să vă intre bine în cap că aţi decepţionat acest public, care nu merita asta! N-aţi jucat să cîştigaţi cele două finale, aţi jucat ca să le jucaţi.

Şi asta pentru că voi credeţi că vă permiteţi asta. Sînteţi nişte milionari prematuri, voi n-aveţi problemele pe care le au oamenii ăştia, pe voi nu vă interesează ce se întîmplă, voi credeţi că puteţi fi iertaţi orice ar fi. Voi vă permiteţi să rîdeţi cînd alţii plîng”.

E doar o parte din monologul antrenorului argentinian. Fotbalul e compus din mai multe eşecuri decît victorii memorabile. Noi, cei din afara vestiarelor, rar putem afla ce gust au aceste eşecuri.

Lui Marcelo Bielsa îi putem analiza şi critica metodele, îi putem descoperi o mie de defecte. Doar un om nebun după fotbal poate însă expune durerea unei înfrîngeri atît de clar şi de direct, fără filtru, fără ocolişuri.

Mi se pare un discurs în faţa căruia nu poţi decît să-ţi scoţi pălăria.