Tito are o problemă

Deşi a început sezonul foarte bine, Barcelona lui Vilanova încă nu găseşte antidotul la Messi-dependenţă pe care-l descoperise Guardiola

5 etape de campionat, 5 victorii. 15 puncte din tot atîtea posibile, 8 distanţă faţă de Real Madrid, totul ar […]

Deşi a început sezonul foarte bine, Barcelona lui Vilanova încă nu găseşte antidotul la Messi-dependenţă pe care-l descoperise Guardiola

5 etape de campionat, 5 victorii. 15 puncte din tot atîtea posibile, 8 distanţă faţă de Real Madrid, totul ar părea că merge ca pe roate la Barcelona. Se apropie „El Clasico”, dacă Barcelona scapă cu bine şi din deplasarea de la Sevilla, acolo unde s-a împiedicat Realul, presiunea meciului din 7 octombrie va deveni uriaşă pe umerii lui Mourinho şi a jucătorilor săi. Ameninţarea celor 11 puncte avans nu poate fi trecută într-un plan secund, indiferent cîte etape mai sînt de jucat, 11 puncte sînt 11 puncte.

Şi totuşi nu e chiar totul perfect la Barcelona. Ceea ce s-a întîmplat la partida cu Granada, cîştigată pe final, ca şi la cea cu Spartak Moscova din Ligă, ridică destule semne de întrebare. Iar dialogul dintre Messi şi David Villa indică o oarecare stare a lucrurilor. Tratat diferit în presa spaniolă, catalanii au încercat să stingă focul pretinzînd că astfel de lucruri se întîmplă şi la antrenamente, madrilenii au căutat să pună gaz pe acel foc scriind despre deteriorarea atmosferei în vestiar după plecarea lui Guardiola, mica dispută dintre cei doi a existat şi, un amănunt neglijat şi la Barcelona, şi la Madrid, a venit după o scenă asemănătoare petrecută, cîteva minute mai devreme, între Messi şi Thiago Alcantara. Spre deosebire de Villa, care e totuşi campion mondial şi european, Thiago a lăsat capul în jos.

„Tito, we have a problem”, ar trebui să se audă la turnul de control al orbitei catalane. Nu atît mesajul lui Messi, „dă-o din prima, dă-o din prima!”, sună un pic ciudat. Messi e genial şi pentru că intuieşte înaintea altora fazele, le găseşte simple şi le şi execută. Răspunsul lui Villa, „una am avut şi ţi-am dat-o”, ar trebui să preocupe.

Realitatea de azi e că la Barcelona toţi joacă pentru Messi. Asta şi pentru că, a dovedit-o în atîtea episoade, el poate cîştiga de unul singur, contra oricui.

Dar nu e în regulă să se întîmple asta într-o echipă. Fotbalul e totuşi sport de echipă. Problema vine din sezonul trecut. Villa era accidentat, Pedro pierdut între o leziune şi alta, Alexis căutîndu-şi adaptarea, pe care, în paranteză fie spus, încă n-a găsit-o, Fabregas scufundat inexplicabil în anxietate, Puyol mai mereu accidentat, Pique mai mereu cu gîndul în altă parte, Xavi cu genunchii tot mai obosiţi, doar Iniesta jucînd la nivelul său. Asta a fost panorama la Barcelona în primele 6 luni ale lui 2012. Peste toţi, Messi. Ucigaşul de superlative, asasinul de adjective. Marca gol după gol, întorcea rezultate, de multe ori de unul singur. În săptîmîna decisivă însă, cu Real şi Chelsea, n-a mai putut. Şi nimeni nu l-a ajutat.

Cu adevărat imparabilă Barcelona a fost în două episoade, cu Guardiola ambele. În primul lui sezon, al celor 6 titluri, Messi marca mult, dar o făceau şi Eto’o, şi Henry. Apoi, în 2010-2011, lîngă Messi stăteau ferm Villa şi Pedro, acel MVP, care făceau posibile „manite” în jumătate de ceas şi linişteau meciurile din prima repriză.

Cînd o echipă se pune în mîinile unui jucător, indiferent că e genial sau doar un simplu talent, are o problemă. Căci orice fel de problemă a acestuia, o răceală, o măsea, o constipaţie ori chiar o stare de iritare dată de alinierea planetelor devine una a tuturor. Aici e momentul în care intervine antrenorul. Tito trebuie să găsească soluţiile pe care le găsea Pep, astfel ca Messi să rămînă referinţa, dar să n-o poarte pe umeri, ca o povară.