Alba-neagra cu un arbitru

Atacat violent la noi şi de multe ori suspendat, Ovidiu Haţegan primeşte laude la nivel european şi la meciuri importante

Arbitrii români sînt proşti. E o teorie pe care o auzim aproape în fiecare zi. N-avem cum să scăpăm […]

Atacat violent la noi şi de multe ori suspendat, Ovidiu Haţegan primeşte laude la nivel european şi la meciuri importante

Arbitrii români sînt proşti. E o teorie pe care o auzim aproape în fiecare zi. N-avem cum să scăpăm de ea, e prezentă în orice discuţie televizată. Afirmaţia e totuşi absurdă. Cum am reacţiona, fiecare dintre noi, dacă ni s-ar spune, în cine ştie ce circumstanţe, că ziariştii / medicii / inginerii / electricienii / mecanicii ori ce altă breaslă doriţi, dacă ni s-ar spune aşadar că respectivii sînt toţi proşti? L-am trimite pe obraznic la spitalul de nebuni. Sau l-am lua la înjurături. Sau am încerca să-i dăm exemple care să-i schimbe percepţia.

La arbitri nu e voie. Arbitrii români sînt proşti. Şi punct. Ei nu prea au cum să se apere, căci n-au voie să vorbească. În gîndurile lor sigur le urează „de bine” celor care-i cataloghează astfel. Unii dintre ei încearcă să demonstreze că nu-i aşa la nivel pratic. Şi unde se poate demonstra asta cel mai bine decît în străinătate, departe de isteria, proasta educaţie şi în special interesele ce guvernează fotbalul de la noi.

Ovidiu Haţegan a fost repartizat să arbitreze poate cel mai interesant duel din această primă etapă a grupelor Europa League, Tottenham-Lazio, chiar un afiş de Liga Campionilor. A dus cu bine un meci complicat. Specialiştii în arbitraj i-au dat notă bună, presa engleză l-a cam tăvălit, dar e explicabil atunci cînd echipa lor, Tottenham, a avut 3 goluri anulate. Toate însă anulate corect, e cel mai important detaliu. Două ofsaiduri, decizii care însă aparţin celor doi asistenţi, Şovre şi Szekely, şi un fault în atac. Englezii susţin că n-a fost, însă ei au cîteodată un mod mai personal de a privi astfel de faze. De unde şi expresia „în Anglia nu s-ar fi fluierat niciodată falut”, care se mai aude prin diverse dezbateri. E un fel de snobism şi ăsta, al unei naţiuni mîndre, cîteodată chiar prea mult, de parcă regulamentul fotbalistic nu e acelaşi peste tot, şi la Londra, şi la Măciuca.

A fost fault în atac la golul acela şi gata. Imaginile o dovedesc, reluările şi fotografiile de asemenea. Alta e însă discuţia. Destul de atacat în ţară, violent chiar de cei mai „vorbitori” finanţatori de pe la noi, Haţegan pare a fi apreciat de sus-puşii de la UEFA. Primeşte meciuri de genul celui de pe „White Hart Lane”, dar şi aprecieri. Are o şansă, mare chiar de vreme ce însuşi Collina zice-se că îl susţine, trebuie doar să profite de ea. Acolo în primul rînd. Aici…

Aici e ceva mai greu. Arbitrii s-au convertit în scuza perfectă. La noi, o echipă nu mănîncă bătaie pentru că a jucat prost, ci pentru că arbitrul a fost prost. Or fi şi proşti, nimic de zis, printre ei, dar dacă generalizăm, atunci să o facem şi la nivelul finanţatorilor, nu? Şi să spunem despre ei, despre toţi, că sînt… Caracterizările vă aparţin! Între un atacant care ratează de trei ori singur cu portarul şi un arbitru care fluieră greşit un penalty, doar arbitrul e prost, atacantul nu e, el îşi primeşte în continuare banii şi mîngîierile părinteşti pe frunte. E mult mai facil să culpabilizezi pe cineva din afară decît să recunoşti problemele din interior şi să încerci să le corectezi.

Acest text nu e o pledoarie pentru arbitri. E doar o observaţie. N-am folosit niciodată în rîndurile de mai sus cuvîntul „hoţ”.