A ce sună 6-6?

Stăm bine după două meciuri, dar urmează alte două ce ne pot direcţiona spre sportul nostru preferat: calculele

Bine a zis, cine-o fi zis, că fotbalul e o stare de spirit. Au fost de ajuns două victorii ale echipei […]

Stăm bine după două meciuri, dar urmează alte două ce ne pot direcţiona spre sportul nostru preferat: calculele

Bine a zis, cine-o fi zis, că fotbalul e o stare de spirit. Au fost de ajuns două victorii ale echipei naţionale pentru ca starea de spirit din jurul său să se schimbe. Brusc, deloc surprinzător dacă ţinem cont de spaţiul geografic în care ne aflăm, dintr-o Românie pesimistă am devenit una optimistă. Zona realistă e mai dificil de străbătut şi nici n-aduce beneficii.

După acest 6-6, selecţionerul are zar de fugă. 6 puncte din 6, cu 6 goluri marcate şi nici unul primit. Sună bine. Dacă ascultăm însă prin ceea ce înseamnă adversarii pe care i-am întîlnit, nu sună a nimic. Victoria cu Andorra nu reprezintă nimic, e clar, cea din Estonia poate reprezenta ceva doar dacă la Tallinn se vor împiedica alţii.

La ce ne ajută starea de spirit azi, cu o lună înainte de un prim moment al adevărului, „dubla” cu Turcia şi Olanda. Atenţie, nu e un moment decisiv! Cu siguranţă, în stilul nostru exaltat, pe ideea asta vom pedala, dar nu e aşa. Dacă luăm bătaie în cele două meciuri ne vom întoarce la sportul pe care îl tot practicăm în ultimii ani, calculele, dar nu vom fi ieşiţi din ele. Starea de spirit de azi ne ajută la o pregătire liniştită a respectivelor meciuri. Prea mult noroc n-am avut, căci nu-i tocmai simplu să joci în 4 zile cu ambele contracandidate, dar n-avem ce zice după ce am avut o dublă facilă la debut. Selecţionerul îşi propune un alt 6-6, şi e foarte bine că o face, în fond e bine să-ţi propui lucruri mari în loc să te mulţumeşti cu puţin.

Realist vorbind, un zar ca ăsta poate prinde doar cu unele măsluite. Olanda şi Turcia s-au arătat, în cele două meciuri ale lor, cam cu două trepte deasupra noastră. Aşa că, la fel de realist continuînd, două puncte în cele două partide ar fi un parcurs excelent. Orice se scoate pe deasupra e un bonus în această luptă pentru calificare unde sigur cineva se va mai împiedica. În fond, dacă Georgia a fost la 5 minute de un egal cu campioana mondială şi europeană, Spania, noi de ce n-am putea, în condiţiile în care diferenţa de valoare dintre Georgia şi Spania e mai mare decît cea existentă între noi şi Olanda şi, mai ales, dintre noi şi Turcia.

Stare de spirit există, linişte există. Ce mai trebuie? Un pic de criteriu la selecţie, poate, un pic de competenţă în lot. Aici se pare că avem o problemă. Selecţionerul nostru se plimbă între interese, obsesii, ranchiună şi superstiţii. Toate acestea duc la decizii dubioase şi la explicaţii paranormale, de genul „nu-l iau pe Sînmărtean pentru că titular e Tănase”.

E doar un exemplu. Sînmărtean n-a făcut nici un meci memorabil pînă acum, tînăr nu mai e demult, dar a-i induce unuia ca Tănase ideea că e titular orice ar fi e tare periculos pentru atitudinea sa, ceea ce s-a şi văzut. Un antrenor bun trebuie să aibă în permanenţă în minte un plan B, chiar şi un plan C la o adică, dar pentru asta e musai ca mintea să fie limpede şi nu atacată de idiosincrazii. În acest context, pun o singură întrebare: cu Mutu ce facem? Mutu care, aşa cum e el, spre deosebire de alţi „răsfăţaţi”, n-a refuzat niciodată echipa naţională.

6 puncte din 6 şi un demaraj foarte bun. E ceea ce avem. Peste o lună însă intrăm cu adevărat pe drumul spre Rio.