Minciuni mari şi adevăruri mici despre „naţională”

„Aşa e că pînă acum nu stăm nici bine, nici rău, adică nici aşa, nici altminteri?“ De la Caragiale la Piţurcă, dus-întors mereu

Minciunile au puterea de a reuni uluitor oamenii, din clilpa cînd sînt recunoscute ca atare. Cu adevărurile […]

„Aşa e că pînă acum nu stăm nici bine, nici rău, adică nici aşa, nici altminteri?“ De la Caragiale la Piţurcă, dus-întors mereu

Minciunile au puterea de a reuni uluitor oamenii, din clilpa cînd sînt recunoscute ca atare. Cu adevărurile e mai greu, poţi să le treci prin oricîte probe de foc, tot de altarul subiectiv, îngust cît răbdarea microbistului, vor rămîne priponite.

Ce minciuni mari ne fac rău după Tallinn?

„Naţionala” arată foarte bine. Aş spune mai degrabă că e o puştoaică drăguţă, la care poţi întrezări focul de mai tîrziu în minutele cînd îi ies raidurile lui Torje, driblingurile lui Tănase, preluările lui Marica şi urcările lui Chiricheş. În Estonia nu s-au întîmplat chiar toate. Arătăm bine pentru imaginea proiectată în viitor, nu suficient de solid pentru prezent. Avem materiale şi teren, pînă să ne mutăm în casă mai e. Şi există şi varianta să rămînem cu şantierul.

Sîntem dependenţi de Torje şi Marica. Nu eram, parcă, de Mutu? Cînd va veni de la Ajaccio, dacă va veni, Mutu va creşte sigur valoarea estetică a jocului, cel mai probabil şi eficacitatea. Fireşte, apărarea a arătat rezonabil cu Goian alături de Chiricheş şi nu cu Găman, ca la Ljubljana. Dar Tănase, care a jucat slab la Tallinn, are alteori darul să limpezească atacurile. Grozav a fost şters, dar promite enorm. Nu avem elemente individuale redutabile şi constante, dar valoarea există, în parametri fără strălucire, dar suficient cît să susţină corect, pe bună dreptate, speranţa.

Da, Torje şi Marica au calitatea care îi impune printre lideri, dar nu sîntem dependenţi decît de climat. Fără fugi din cantonament, fără „bisericuţe”, fără ifose, numai aşa sîntem în stare să arătăm că sîntem peste Estonia şi alţii. O fi Piţurcă un chiţibuşar orgolios, dar e meritul lui.

Ce adevăruri mici îmi fac bine?

Nu de măiestrii tactice sau tiki-taka ai nevoie cînd „naţionala” are aria de selecţie pe care o are, „tricolorii” se reunesc doar de vreo opt ori pe an, iar la turneele finale n-ai mai ajuns de nu ştiu cînd. Am vrut exact acest 2-0 clar în Estonia, aştept 4-0 cu Andorra, egaluri chinuite la Istanbul şi Amsterdam, victorii acasă cu maghiarii şi turcii. Mai bine apă plată la Rio decît şampanie la Mogoşoaia.