Bobby Fischer, Andone şi ceasul

De ce mi-e teamă pentru Andone

Filosofia lui Arpad Paszkany în fotbal e clară. Deşi investeşte masiv în jucători, pe care îi aduce din toate colţurile lumii, după ce îi monitorizeaza atent, cu anii, pentru finanţatorul lui CFR esenţial e […]

De ce mi-e teamă pentru Andone

Filosofia lui Arpad Paszkany în fotbal e clară. Deşi investeşte masiv în jucători, pe care îi aduce din toate colţurile lumii, după ce îi monitorizeaza atent, cu anii, pentru finanţatorul lui CFR esenţial e tehnicianul. Ăsta e motivul pentru care mi-e teamă în permanenţă pentru Andone.

„Fotbalul seamănă din ce în ce mai mult cu şahul, unde maestrul este antrenorul”, a declarat Paszkany după meciul cîştigat de CFR la Basel, moment în care m-am liniştit. „Nea Ando e în siguranţă”, mi-am zis, „şeful e mulţumit”. Numai că, la nici două minute distanţă, s-a ales praful de toată liniştea mea, auzind cum sună finalul discursului unui patron fericit după această victorie clară: „Felicit toată echipa, inclusiv pe Andone!”

Cum adică, inclusiv? Nu înţeleg!

Cu alte cuvinte, Paszkany şi-a felicitat piesele, ca şi cînd ar fi fost convins că ele s-au mişcat de capul lor pe tabla necontrolată de maestrul Andone.

Adevărul e că şi eu am impresia de mai multe ori pe parcursul unui meci că Fălcosul  e spectator. Studiindu-i mimica şi gestica am senzaţia că nu înţelege ce naiba se petrece acolo, pe tabla aia de şah. De ce nebunul atacă frontal, ca Sougou, deşi el ar trebui să se mişte numai în dungă, sau de  ce caii sar cîte opt pătrăţele, deşi au voie să sară doar 3. Mai mult, cînd echipa ia gol, aşteptîndu-i reacţia care nu vine, parcă-i şi aud gîndurile: „De ce nu-mi aduc ăştia şi mie lîngă Cadu o regină? Ce vor să fac eu, acum? Asta e, o să stau cuminte pînă cînd decide Dumnezeu să-mi dea  o idee”. Dar poate că aud eu greşit, cine ştie?! El, de fapt, zice „deie”.

Dacă rostogolim comparaţia cu şahul, un lucru însă e cert. Analizînd declaraţiile pionilor înainte de meciul cu Basel, am realizat că maestrul suferă cel mai mult la deschideri. Jucătorii spuneau că nu se vor apăra cu elveţienii, ci că se vor duce lansat peste ei, or în primele minute i-au înghesuit ăştia serios în propriul careu, doar norocul ajutîndu-i să nu ia vreo 4. De fiecare dată însă mă liniştea tot Andone, auzindu-l cum strigă: „haideee”, la ture, ca Bobby Fischer în finala cu Spasski, la cai.

În fine, de dragul Maestrului, sper că nici la meciul retur să nu-i funcţioneze perfect tactica pe care a dezvăluit-o fără rezerve aseară: „Nu contează că au avut 65% posesie, noi la Cluj vom ataca”.

Şi mai sper că nebunul ăla de Sougou să joace la fel, aşa cum îl taie capul, nu cum spun regulile din şahul pe care patronul se aşteaptă să-l joace Andone. Adică, să atace tot frontal, nu în dungă, făcîndu-i acestuia din urmă grupele Ligii cadou.  Altfel, cu tot respectul, după ce am auzit aseară, tare mi-e teamă că Paszkany îi va opri Maestrului ceasul. Din nou.