Îngeri sau demoni?
Mai e puţin pînă la debutul unui nou sezon fotbalistic şi echipele noastre sînt la fel cum le ştim: în piuneze
De ce? Pentru că cei care ar trebui să le susţină financiar n-au puterea s-o facă, ei doar le […]
Mai e puţin pînă la debutul unui nou sezon fotbalistic şi echipele noastre sînt la fel cum le ştim: în piuneze
De ce? Pentru că cei care ar trebui să le susţină financiar n-au puterea s-o facă, ei doar le ajută să supravieţuiască.
Finanţatorul Stelei a recunoscut dintotdeauna că nu e vreun talentat om de afaceri şi că s-a îmbogăţit cu mare noroc, ca să nu fim răi şi să spunem că a făcut-o dintr-o mare prostie. Revoluţia l-a prins cu ceva bani la ciorap, făcuţi de tatăl său din vînzarea de produse lactate, pe care Gigi i-a înmulţit „genial”, făcînd speculă cu săpunuri şi blugi. În acelaşi timp, vecinii lui din Pipera veneau şi-l rugau să cumpere pămînt. A luat nea Gigi un teren, apoi încă unul şi tot aşa pînă cînd a ajuns să deţină hectare. „Mi-era ruşine să nu-i ajut, habar n-aveam că peste cîţiva ani preţurile vor exploda”, recunoştea el, cu o sinceritate dezarmantă. Şi chiar aşa s-a întîmplat, Gigi devenind bogat peste noapte.
Ăsta e finanţatorul Stelei, un speculant cu noroc, în nici un caz un hermano de sangre cu Berlusconi! Toate afacerile care ies din aceasta sferă şi pe care Becali le-a încercat au eşuat lamentabil. Avicola Bacău, Arcom şi Uzina Mecanică de la Drăgăşani sînt numai trei companii în care milionarul a investit „cu cap” pînă cînd le-a falimentat cu graţie.
De unde să mai aibă Gigi bani să facă performanţă? Prăbuşirea pieţei imobiliare a atras după sine şi prăbuşirea perioadei zen din punct de vedere financiar a trupei din Ghencea. Noroc că Steaua e un brand care produce, aşa că fostul latifundiar reuşeşte s-o menţină la suprafaţă.
De Poli Timişoara mai ştiţi şi altceva în afara faptului că Iancu a reuşit s-o ascundă? După ani de zile în care a ţinut-o în prima Ligă ajutat masiv de autorităţi, Iancu a ajuns pe fundul sacului, dar n-a aruncat încă prosopul. Probabil că o s-o facă în momentul cînd echipa va ajunge în liga a 4-a. Păcat!
În cazul Ştiinţei lucrurile sînt clare. Deşi a ieşit învingător din lupta cu Mitică şi Sandu, Mititelu respinge ideea formării imediate a unei echipe, justificarea acestei decizii vorbind de la sine: „Decît să o fac acum şi să rîdă lumea de mine, mai bine nu mai fac”. Aşadar, dacă fanii au nevoie de speranţă, să privească spre autorităţi, olteanul n-are cu ce s-o susţină!
Uitaţi-vă apoi la Astra! Deşi patronul ei este cel mai bogat om din fotbal, investiţiile făcute sînt aproape ridicole în comparaţie cu forţa lui financiară afişată de Forbes.
Dar Dinamo, Dinamo aţi văzut ce-a transferat? Cu Axente, Issa Ba, Koulibaly şi Boubacar vor Badea, Borcea şi Săvulescu s-o dea pe Barcelona cu roţile-n sus şi apoi să ia campionatul.
Despre Rapidul veşnicului lipsit de lichidităţi Copos nici nu mai are rost să discutăm, cum n-are rost să discutăm nici despre celelalte echipe. La Galaţi, spre exemplu, cu banii proveniţi din UCL, Consiliul de Administraţie întreţine combinatul, cînd lucrurile ar trebui să funcţioneze în sens invers.
Ele sînt echipele de la care suporterii aşteaptă performanţă! Cu ce? Nu sînt bani, nu sînt sponsori, nu sînt valori, nu e profesionalism!
Cu toate acestea însă, fotbalul nostru va merge mai departe, aşa că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem e asta: să le mulţumim finanţatorilor că în ciuda dificultăţilor financiare continuă să susţină echipele sau să-i condamnăm că nu aruncă prosopul?
Eu nu sînt convins că l-ar ridica cineva.