Inima haşurată roş-alb

Cu fesul de babă oropsită şi costumul turnat peste muşchii de apărător obraznic, Bilici cravaşează Croaţia în turneul care poate face din Zagreb capitala veşnică a fotbalului nebun .

„Croaţia e raţiunea existenţei mele. Îmi iubesc ţara aşa cum mă […]

Cu fesul de babă oropsită şi costumul turnat peste muşchii de apărător obraznic, Bilici cravaşează Croaţia în turneul care poate face din Zagreb capitala veşnică a fotbalului nebun
.

„Croaţia e raţiunea existenţei mele. Îmi iubesc ţara aşa cum mă iubesc pe mine”. Cuvintele unui descreierat care a sărit cu picioarele pe un poliţist, un mijlocaş făurit din încrengătură de zbucium şi luciditate de criminal genial. Boban. Unul din milioanele de Zvonimir, nume purtat de mai bine de-o mie de ani pe pămîntul croat. Şi care, culmea, s-ar traduce şi ca „sunet al păcii”. Nu aşteptaţi aşa ceva de la ai noştri, nu ne stă în fire, n-avem tatuaj de cartuş pe emisfera stîngă a inimii. Şi nici dacă am spune-o bombastic, de dragul aflării în treabă (epicentru existenţial românesc), nu ne-ar ieşi satisfăcător.

Croaţia acestui Euro e un melanj fascinant. S-a prefăcut într-o echipă mai mult decît redutabilă. În joc, e barbarism captivant cu doze de impertinenţă indispensabile şocurilor cu granzii. La nivel de jucători, e cea mai echipă, după mine, dintre toate. Zigurate în avanposturi, fundaşi laterali centrînd ca o mitralieră înnebunită de sete, stoperi rigizi, dar impunători. Între ei, pastila de frenezie, cu haos rar al driblingului: Modrici. Plus Rakitici şi Perisici, doi jucători tehnici la peste 1,85 m.

Cu Irlanda, croaţii au îngheţat fotbalul cînd trebuia şi s-au distrat pe flancuri în timp ce „verzii” se grupau cu răcnete de rugbişti în jurul speranţei mai subţiri ca firul trifoiului. Bilici e o poveste fracturată în sine, cu fesul de babă oropsită şi costumul turnat peste muşchii de apărător obraznic. Are în ochi o nebunie virală şi cu privirea asta a trecut din 4-1-3-2 în 3-5-2, hohotind în ploaie cînd vînjoşii simplişti ai lui Trapattoni se accidentau de minge. Tot Bilici a început cu două vîrfuri mai clare decît curajul (ce-i drept, în faţa Irlandei), însă nici măcar Olanda n-a făcut asta cu Danemarca.

Astăzi, poate că fotbalul îi va zdruncina, în toată frumuseţea umbroasă cu care l-au botezat italienii. Poate că arlechinii Balotelli şi Cassano vor avea secundele, căci de atît au nevoie, să certe toată înfumurarea Croaţiei de-a nu fi doar echipa-revelaţie a unui stat mic, ci echipa mare a unui stat-revelaţie. Dar chiar şi-aşa, după un 0-1 îmbîcsit sau un 1-4 complet cu Italia, croaţii nu se vor schimba. Constanţa în nebunie sclipitoare şi felul incredibil cu care se contrazic în joc. Acestea vor pigmenta obrazul mai frumos decît ne aşteptam al acestui Euro.