Grecia şi Euro. Periculoasă asociere!

Campioana europeană din 2004 a revenit la condiţia de outsider, de aceea nu e bine să fie privită de sus.

Grecia e de o bună bucată de vreme pe buzele tuturor. Din păcate, nu doar ca destinaţie de vacanţă. Mai […]

Campioana europeană din 2004 a revenit la condiţia de outsider, de aceea nu e bine să fie privită de sus.

Grecia e de o bună bucată de vreme pe buzele tuturor. Din păcate, nu doar ca destinaţie de vacanţă. Mai degrabă ca o posibilă explicaţie, hai să-i zicem scuză, a crizei economice prin care trece întreaga zonă Euro.

Grecii nu trec prin cel mai fericit moment al existenţei lor milenare. Iar acest turneu final poate reprezenta o umbrelă deschisă care să-i apere de ploaia de probleme ce s-a abătut asupra lor. Fotbalul a reprezentat mereu un refugiu perfect, iar momentul în care imnul Greciei se va auzi la Varşovia, chiar la meciul de deschidere al Europeanului, ar putea reprezenta pentru toţi un semnal, o mobilizare.

Grecia fotbalistică trăieşte încă din efectul surpriză din 2004. Atunci, după ce au atins paradisul, grecii s-au crezut stăpînii lui. Degeaba a încercat Otto Rehhagel, neamţul ce i-a condus la triumf în acel an, să explice că a fost un miracol, iar caracteristica principală a unui miracol e că se petrece rar. Tot ce s-a întîmplat de atunci a fost privit ca un eşec, inclusiv simplele participări la ulterioarele turnee finale. Pe undeva, cam aşa se întîmplă şi cu românii, care încă nu vor să creadă că o „Generaţie de Aur” se naşte greu.

Între timp, selecţioner a fost numit un portughez, Fernando Santos. El a readus Grecia cu picioarele pe pămînt. Iar azi, Grecia e din nou la stadiul din 2004. Un outsider, cu care e greu să joci ca adversar, pe care e cam greu să-l priveşti ca spectator şi pe care e cam complicat să-l tratezi ca profesionist. Încercaţi să pronunţaţi repede „pasă de la Papastathopoulos la Papadopulos” şi vă veţi convinge!

Cu cîteva propuneri interesante, Samaras, Karagounis, Katsouranis, Gekas ori bătrînul Liberopoulos, pe care l-am „expediat” noi în fotbalul mare, la acel European de tineret din 1998, Grecia e o echipă care munceşte.

Într-un 4-3-2-1 ce se închide bine în apărare, pasează rezonabil şi se strînge în atac în jurul lui Samaras. E posibil ca în iunie, cei 11 băieţi ai lui Fernando Santos să fie singurii care muncesc în această ţară, dar cine va crede că formează o echipă dinainte învinsă e în eroare.

Grecia deschide balul Europeanului aşa cum a făcut şi în 2004. Să vedem unde se va opri. Euro şi Grecia, ce asociere periculoasă!