Pericolul de a fi favorită

Campioana mondială şi europeană e prima în toate calculele posibile la cîştigarea Europeanului. Tocmai de aceea, Spania e în pericol

Acum 4 ani, cam tot pe vremea asta, Spania îşi încheia pregătirile pentru Euro cu o victorie scurtă, 1-0, împotriva […]

Campioana mondială şi europeană e prima în toate calculele posibile la cîştigarea Europeanului. Tocmai de aceea, Spania e în pericol

Acum 4 ani, cam tot pe vremea asta, Spania îşi încheia pregătirile pentru Euro cu o victorie scurtă, 1-0, împotriva Statelor Unite. S-a jucat la Santander, iar finalul acelui meci s-a petrecut în fluierăturile unui public ce nu părea să dea vreo şansă „naţionalei” bătrînului Aragones la turneul final ce urma să înceapă. Jocul echipei nu invita la atît de mult pesimism, însă Spania părea intrată, la nivel de primă reprezentativă, într-o spirală negativă fără ieşire.

Duminică, Spania a bătut China tot cu 1-0, victorie la fel de scurtă, scoasă în final de meci. Despărţirea de Sevilla a fost entuziastă, toţi cei prezenţi pe „La Cartuja” (un stadion foarte scump şi extrem de inutil, construit într-o vreme cînd spaniolii credeau că băncile sînt un sac fără fund) avînd în minte imaginea campioanei mondiale de acum doi ani. Asta deşi jocul echipei n-ar invita la atît de mult optimism.

În acest moment, Spania e favorita tuturor la cîştigarea Europeanului. Ultimul pe o listă suficient de lungă a elogiilor a fost Fabio Capello, care crede, nici mai mult nici mai puţin, că „Spania e excepţională!”. Dar oare e chiar aşa?

Faţă de Euro 2008 şi Mondialul din 2010 există o mică, dar mare, diferenţă. Spania a cîştigat aceste două turnee. Ceea ce-i ridică lui Vicente del Bosque o problemă. Cînd ai atins Everestul, fotbalistic vorbind, dorinţa de a o face din nou poate că există. Dar, la fel, poate exista şi un pericol. Acela de a crede că eşti mult prea bun, că victoriile vor veni indiferent de nivelul de concentrare. Aici e treaba lui Del Bosque, cumva asemănătoare cu cea a lui Guardiola la Barcelona după primii doi ani de succese. În plus, tot treaba lui Del Bosque e să le poată transmite jucătorilor motivaţia necesară.

Felul în care şi-a structurat lotul ne arată un Del Bosque adept al unui grup, cel din 2010 ce a fost, în mare, cam acelaşi din 2008. Absenţele sînt justificate. Puyol şi Villa sînt accidentaţi, altfel cu siguranţă s-ar fi regăsit pe listă, Marchena şi Capdevila au ieşit din circuit.

În 2010, vestiarul a fost impecabil. Între timp a apărut uzura, născută din multitudinea de „Clasico” disputate în această perioadă, cu umbra lui Jose Mourinho în spate, portughezul urmărindu-şi interesul propriu, nicidecum pe cel al echipei naţionale. Pericolul scindării în două tabere e suficient de mare, iar zvonurile au început să apară. Cum că Pique nu vorbeşte cu Ramos, deşi vor trebui să joace unul lîngă celălalt, că grupul de la Real l-a exclus pe Soldado, că grupul de la Barcelona l-a forţat pe Pedro, că Negredo şi Del Bosque au acelaşi agent. Că sînt adevărate ori nu, cam acelaşi lucru, cînd se vorbeşte pe la colţuri nu-i deloc bine.

Din punct de vedere fotbalistic, adept al modulului cîştigător în Africa, 4-2-3-1, Del Bosque are o mică problemă. Cei doi închizători, Busquets şi Xabi Alonso, limitează puţin capacitatea ofensivă. Aşa a fost şi în 2010, de acord, doar că acum lipseşte David Villa. Vă sugerez o simplă căutare în arhive pentru a vedea cît de important a fost „El Guaje” acum doi ani. Fernando Torres are o pauză de încredere, iar Llorente e cu totul alt stil, ca şi Negredo oarecum, un pic departe de jocul de combinaţii al spaniolilor. În plus, Xavi pare obosit, Fabregas uşor ieşit din formă, miza fiind acum pe Iniesta şi Silva, strălucitori ambii cu China.

În 2002, Franţa pleca din aceeaşi postură. Cîştigase, de formă consecutivă, două turnee finale, Mondial şi European. Era marea favorită în Japonia şi Coreea. Şi n-a trecut de grupe.