Hora de la Ovidiu

În urmă cu 3 ani, într-o iarnă, doi oameni s-au urcat într-o maşină să colinde ţara şi să caute tineri fotbalişti. „Am făcut mai bine de 30.000 de kilometri”, spune azi Zoli Iaşko, unul dintre „piloţi”. Celălalt „pilot” era Gică […]

În urmă cu 3 ani, într-o iarnă, doi oameni s-au urcat într-o maşină să colinde ţara şi să caute tineri fotbalişti. „Am făcut mai bine de 30.000 de kilometri”, spune azi Zoli Iaşko, unul dintre „piloţi”. Celălalt „pilot” era Gică Hagi. Demara proiectul la care Hagi visa de ani buni. Mulţi dintre apropiaţii celui mai mare fotbalist român l-au sfătuit să-şi vadă de treabă. Hagi i-a ascultat atît de tare încît la un moment dat şi-a vîndut şi casa din Constanţa pentru ca puştii de la Academie să se poată bate de la egal cu cei de la Internazionale Milano şi Real Madrid. Ba chiar să-i şi bată!

Gică Hagi a trăit meciul de ieri la fel cum a făcut-o în marile partide ale carierei sale. Am avut în cîteva rînduri impresia că va sări balconul lojei de la Ovidiu şi va intra pe teren ca să centreze pentru Călinţaru cum o făcea cîndva pentru Răducioiu. Sau să-i paseze lui Iancu ca pentru Ilie Dumitrescu.

Apropo de Iancu. Gabriel Iancu, numărul 17 pe tricou. Data naşterii, 15 aprilie 1994. Cu două luni înainte de America, aşadar. Golul al doilea, marcat de Iancu după o preluare printre picioarele adversarului şi un şut cu latul, în genul lui Sandu Neagu la Guadalajara, l-a bucurat pe Hagi parcă mai mult decît promovarea în sine. S-a ridicat în picioare şi a salutat reuşita puştiului său cu pumnul strîns, ca după golurile de la Pasadena, imaginea aceea devenită una dintre emblemele nopţilor şi zilelor din 1994.

La final, cînd oamenii de la lojă ciocneau şampania sub acordurile lui „We are the Champions”, Hagi a refuzat paharele întinse spre el, a coborît pe gazon şi s-a prins într-o horă precum aceea de pe „Rose Bowl”, ca o dovadă că aerul de învingător şi pasiunea nu-l vor părăsi niciodată!