Coincidenţe italiene

De fiecare dată cînd fotbalul său a fost zguduit de cutremure, Italia s-a regenerat fantastic şi a cîştigat Mondialul. Acum e iar scandal şi urmează Euro

Zguduită, la propriu, de cutremure, Italia trebuie să suporte în aceste zile şi […]

De fiecare dată cînd fotbalul său a fost zguduit de cutremure, Italia s-a regenerat fantastic şi a cîştigat Mondialul. Acum e iar scandal şi urmează Euro

Zguduită, la propriu, de cutremure, Italia trebuie să suporte în aceste zile şi mişcările tectonice din fotbal. Într-o ţară unde acest sport a trecut dincolo de graniţa unei simple pasiuni, devenind mai degrabă un mod de viaţă, noul scandal ce cuprinde „Il Calcio” nu sună deloc bine. E încă o lovitură la credibilitatea unei întreceri ce a fost zguduită, de-a lungul timpului, de seisme mai mult decît semnificative.

Introducerea termenului „mafie” în acest scandal e primul lucru care-ţi vine în minte atunci cînd descoperi numele implicate. Jucători oarecum importanţi, poate nu vîrfurile din Serie A, de acord, dar cu destul impact mediatic, plus un antrenor, Conte, ce tocmai se proclamase campion cu Juve şi încă fără înfrîngere. E posibil ca asta să fie o înfrîngere teribilă pentru Conte. Performanţa în sine, cea cu Juventus, rămîne, deocamdată nu e umbrită de nimic (am zis deocamdată pentru că nimeni nu ştie unde şi cum se va termina această anchetă), în schimb imaginea sa e. clar, foarte şifonată. Toţi cei anchetaţi sînt oameni cu bani, în nici un caz săraci, de ce să se implice în aşa ceva? E o întrebare pentru care nu găsim răspuns prea repede, dar la care merită asociată o altă întrebare: oare jucătorii ăştia chiar ştiu ce fac sau sînt forţaţi, eventual şantajaţi?

Revenind la scandal, două observaţii merită făcute. Anume că italienii, organele statului italian adică, încearcă să se opună cumva acestei molime. Cînd ceva miroase urît e bine să fie dat la o parte. Şi pe la noi miroase urît fotbalul, cam pe aceleaşi repere ale pariurilor, iar presa sportivă a tot semnalat cazuri dubioase. Reacţia celor care ar trebui să aibă o reacţie e să spună că ei nu miros nimic, că eventual cei ce semnalează acel miros urît au nasul înfundat.

Orice măsură, cît de mică, induce o oarecare stare de teamă în rîndul celor implicaţi, plus că stîrneşte în rîndul oamenilor normali ideea că se face totuşi ceva. Atunci cînd nu se face chiar nimic lumea ce poate să creadă? Fie că e vorba de incompetenţă, fie că e vorba de corupţie. A doua observaţie e mai degrabă o constatare. În 1982, cu Mondialul din Spania în perspectivă, Italia se confrunta tot cu mafia pariurilor, clandestine pe atunci, celebra operaţiune „Totonero”. Milan a fost retrogradată, Lazio de asemenea, iar Paolo Rossi suspendat doi ani. În 2006, chiar în zilele premergătoare turneului final, cam ca în cazul de faţă, a fost „Calciopoli”, cu Juventus trimis în Serie B. Revin la măsurile pe care le-au luat italienii şi vă invit să faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi să găsiţi care ar fi în fotbalul nostru reperele pentru Milan şi Juve!

Constatarea e că mereu fotbalul italian a găsit o incredibilă capacitate de regenerare. În mod normal, scandalurile ar fi afectat şi echipa naţională, dar atît în ’82, cît şi în 2006, Italia a cîştigat titlul mondial. Coincidenţa face că, de fiecare dată, „Squadra Azzurra” să nu beneficieze de mari credite înaintea competiţiei.

Dă cineva Italiei vreo şansă înaintea Europeanului ce stă să înceapă?