Încă o victorie pentru Mourinho

Prelungirea contractului său cu Real pînă în 2016, în condiţiile în care cel iniţial expira tocmai în 2014, e încă o dovadă a puterii portughezului.

Jose Mourinho pînă în 2016 la Real Madrid. Aşa spune comunicatul oficial al campioanei Spaniei, […]

Prelungirea contractului său cu Real pînă în 2016, în condiţiile în care cel iniţial expira tocmai în 2014, e încă o dovadă a puterii portughezului.

Jose Mourinho pînă în 2016 la Real Madrid. Aşa spune comunicatul oficial al campioanei Spaniei, postat într-o perioadă în care reapăruseră zvonurile cu privire la o posibilă dezertare a portughezului chiar în această vară. Iniţial, contractul său expira în 2014, dar ăsta nu era un motiv suficient de puternic pentru Mourinho să-şi facă bagajele, dac’ într-adevăr dorea. La fel cum nici proaspăta înţelegere nu-i va pune vreun stop celui care pare a-şi conduce cariera după conceptul publicitar „impossible is nothing”.

În spatele acestei prelungiri stau însă multe alte aspecte. Cel mai important: Mourinho a cîştigat din nou. Vara trecută a mers, într-un fel, pe acelaşi scenariu al zvonerilor care-l dădeau plecat. A obţinut executarea lui Valdano, cu care nu s-a suportat niciodată. Acum a mai obţinut o execuţie, a lui Zidane.

Există o explicaţie. În vara trecută, cunoscînd uriaşa slăbiciune a lui Florentino Perez pentru Zidane, chiar Mourinho l-a cerut pe Zizou lîngă echipă, oferindu-i un rol suficient de vizibil. A aşteptat sprijin de la el, în special la nivel mediatic, al bătăliilor şi presiunilor ce se duceau prin intermediul presei, acolo unde francezul se bucură de un respect uriaş. Mai clar, Mourinho ar fi vrut ca, în anumite situaţii, cum ar fi acuzaţiile aduse arbitrilor ori duelurile de la distanţă cu Guardiola, Zidane să fie mai „vocal”, să-şi alăture charisma în bagajul de metode cu care portughezul a plecat la luptă. Mourinho nu lasă nimic la voia întîmplării. E numărul unu în ceea ce priveşte comunicarea, cunoştinţele sale despre fotbal îi permit să treacă peste anumite coduri ale eleganţei atunci cînd are de expediat un mesaj cu care să-şi atace adversarii. Zidane e un pic altfel, de 6 ani se străduieşte să facă uitat acel gest idiot din finala Mondialului din 2006, astfel că n-a prea marşat. Rolul său a fost pur decorativ, o statuie celebră, numai bună pentru fotografi, dar deloc utilă lui Mourinho.

Florentino Perez are o mare slăbiciune pentru Zidane. Pentru Mourinho însă e în stare de orice. Chiar să-l mute pe Zidane la şefia centrului de juniori, un post ce poate părea important, dar nu e, Mourinho nefiind nici la Chelsea, nici la Inter, nici la Real adeptul promovării tinerilor din academia proprie. Se întîmplă cu Zidane ce s-a întîmplat cu Valdano, doar că în cazul lui Zizou de o manieră ceva mai elegantă, ca şi trecutul său în tricoul Realului totuşi.

Florentino Perez este un tip suficient de abil. E, într-un fel, modelul „bossului” în fotbal, căci de la el a început nebunia în fotbal, amintiţi-vă de Realul „galactic”! Ştie ce vrea. Liga Campionilor. 10 ani au trecut de la ultima, cea a lui, ce paradox!, Zinedine Zidane cu voleul său magnific. Ştie că Mourinho îi poate aduce acest trofeu, aşa că a acceptat noua poziţie dominantă a portughezului în cadrul clubului.

Cît despre 2016… Hmm… Adept al ciclurilor scurte, Mourinho a prelungit mereu contractul iniţial după primul succes major. Şi la Porto, şi la Chelsea, şi la Inter. Niciodată nu l-a dus la bun sfîrşit. Dar de fiecare dată a plecat în condiţiile dorite de el. E un învingător!

P.S. Stranie coincidenţă. Mourinho prelungeşte contractul cu Real exact în ziua în care Di Matteo e confirmat la Chelsea, deşi fusese anunţat chiar înainte de finala Cupei Angliei că nu va rămîne antrenor indiferent de rezultatele din finalul de sezon.