Dinamoviștii și voi

Cîteva cuvinte despre demnitate, onoare și fani.

Nu se deosebesc cu nimic de ceilalți suporteri. De voi. Poate că au o doză de mîndrie în plus, dar nu e vina lor, ci a băieților cu nume mari pe care i-au […]

Cîteva cuvinte despre demnitate, onoare și fani.

Nu se deosebesc cu nimic de ceilalți suporteri. De voi. Poate că au o doză de mîndrie în plus, dar nu e vina lor, ci a băieților cu nume mari pe care i-au susținut odinioară și a celor pe care nu i-au văzut niciodată jucînd, dar despre care le-au vorbit cu nostalgie părinții.

Nu se deosebesc cu nimic de ceilalți suporteri. De voi. În zi de meci, își agață fularul de gît, se întîlnesc în față la metrou, rulează bannerele cu grijă, glumesc amar și pornesc apoi plini de speranță spre stadionul acela urît, căruia ei continuă să-i spună însă „acasă”.

Nu se deosebesc cu nimic de ceilalți suporteri. De voi. Dar sînt din ce în ce mai puțini și pe zi ce trece mai triști. Cu ani în urmă, atunci cînd începeau să cînte, se zguduiau blocurile de pe Ștefan cel Mare. Nu erau nici atunci foarte mulți, pentru că nu le permitea arena, dar refrenul pe care-l scandează cu atîta respect și acum se auzea pînă acolo sus, departe, în Ceruri. Iar „unicul lor căpitan” le zîmbea.

Nu se deosebesc cu nimic de ceilalți suporteri. De voi. Doar că în ultimul timp au început să-și  piardă mințile. Sînt deprimați, descurajați, evită clinciurile cu prietenii care susțin alte culori și se bat între ei prin peluză.  Mai mult, ghici ce! Văd meciuri aranjate peste tot, iar dacă într-un final nu le iese, le transformă cu măiestrie în „blaturi nereușite”, așa cum s-a întîmplat cu „U” Cluj. Despre meciul cu rivala de-o viață nu spun că l-au pierdut din neputință, ci pentru că Iliev a marcat printre fundașii care făceau  figurație, penalty-ul a fost dictat în urma unui fault inutil, iar despre „Săgeată” n-au cuvinte. E forma lor de a nu o lua complet razna. Le e greu să accepte că echipa pe care-o iubesc și de care mereu au fost mîndri a ajuns acum bătaie de joc.

Nu se deosebesc cu nimic de ceilalți suporteri. De voi. Doar că, acum, nu mai pot să fredoneze unul dintre cîntecele lor preferate. Dacă n-ar fi atît de orgolioși și n-ar avea o problemă în a-și striga în gura mare durerea, ar trebui să-l transforme: „Cine e dinamovist e condamnat să fie trist”.  Pentru că cei care ar trebui să facă transferuri, să onoreze istoria și să întrețină cu responsabilitate vise îi cam iau la mișto.  Dar nu rîdeți de ei! Din respect pentru bătăliile frumoase pe care le-ați dat zeci de ani prin tribune, încurajați-i zilele astea pe străzi sau lăsați-i pur și simplu în pace, nu-i umiliți! De asta s-au ocupat deja domnii aceia în costume din loje, pe care-i detestați ÎMPREUNĂ, știți voi!