Grupul, nu individul

Arrigo Sacchi face legătura între Ajax, Milan şi Barcelona,  modelele de succes din fotbalul ultimilor 50 de ani şi explică de unde se naşte succesul

Ştiinţă pentru unii, religie pentru alţii. Mod de viaţă, mai degrabă. Mii de rînduri închinate […]

Arrigo Sacchi face legătura între Ajax, Milan şi Barcelona,  modelele de succes din fotbalul ultimilor 50 de ani şi explică de unde se naşte succesul

Ştiinţă pentru unii, religie pentru alţii. Mod de viaţă, mai degrabă. Mii de rînduri închinate zilnic pînă la punctul de a-l transforma într-o isterie colectivă. Drog deja, pentru că generează dependenţă, căci pasiunea a fost demult trecută în plan secund. Acesta e fotbalul, sportul ultimei sute de ani, care, avînd o minge drept scuză, generează milioane de interpretări pentru o singură secundă, de foarte multe ori o secundă de neatenţie. Toţi au senzaţia că se pricep la el, de fapt foarte puţini îi ştiu secretele. Toţi ne credem antrenori, dar, de fapt, antrenori adevăraţi sînt foarte puţini şi, cîteodată, avem tendinţa să le luăm în rîs opiniile, pe considerentul că ale noastre sînt cele corecte.

Unul dintre antrenorii adevăraţi ai ultimilor 100 de ani se numeşte Arrigo Sacchi. Cei care n-au auzit de el, nu-i ştiu performanţele şi nu-i descoperă locul în istoria fotbalului e bine să se oprească din citit. Şi să se întoarcă la prostiile cu iz de păreri ale celor pe care-i vad şi îi aud zilnic la televizor. Cu prilejul returului dintre Barcelona şi Milan, Sacchi a vorbit pentru presa spaniolă. Mai mult o discuţie liberă decît un interviu, în care creatorul marelui Milan de la finalul anilor ’80 a explicat succesele Barcelonei de azi.

„În 2008, s-a luat o decizie fenomenală. Aceea de a pune echipa înaintea vedetelor. Cînd cei mai importanţi jucători din lot, Ronaldinho şi Deco, au dat semne că şi-au pierdut interesul sau bucuria de a juca, n-au mai fost păstraţi, iar asta le-a arătat celorlalţi că grupul e cu adevărat important, nu personajul. Cînd un antrenor tînăr şi la început de drum primeşte sprijin la primele rezultate proaste e o altă dovadă că vestiarul nu-şi pierde direcţia. Asta e singura cale spre reuşită”.

O spune Sacchi. Şi tot el face o legătură între Barcelona de azi şi Ajaxul din anii ’70, la care o contribuţie, mică, a avut şi Ştefan Covaci, cel care a ştiut să continue ideile lui Rinus Michels. E şi asta o performanţă totuşi. Milanul său e undeva la mijloc. „Ajax, Milan, Barcelona, la fiecare 20 de ani apare o echipă care ajută fotbalul să devină mai atractiv, mai modern, să caute permanent căi de evoluţie. Aceste echipe au adus bucurie, au adus estetica la rang de religie într-o lume preocupată doar de cifre.

Trofeele vin la unii şi apoi pleacă spre alţii, dar fotbalul impus de ele va fi întotdeauna un model de urmat. Şi toate trei au avut un fir comun, care le uneşte printre ani. Au fost grupuri serioase şi unite, nu o sumă de vedete cu caractere îndoielnice. Nici Cruyff la Ajax, nici Van Basten la Milan, nici Messi la Barcelona n-au spus niciodată ««eu»», au spus mereu ««noi»». N-au spus niciodată ««Eu nu fac cutare fază, pentru că eu sînt cine sînt»», au spus mereu ««Eu sînt doar unul dintre ei, ce fac ei trebuie să fac şi eu»»”.

Prea multe comentarii nu se pot face. Legături spre ceea ce se întîmplă în alte locuri, nici atît. Iar să aducem discuţia spre fotbalul nostru ar fi deja prea mult!

Concluzia ar fi una singură: talentul e bun, dar dacă posesorul nu deţine şi o seriozitate pe măsură, talentul se transformă în figuri şi, mai departe, în eşec. Cine vrea, mai departe, să facă legăturile de care aminteam mai sus e liber să încerce. Mi-e teamă c-o face degeaba.