Din spatele tastaturii sau al camerei de filmat

Am fost la ShortsUP în weekend. Am descoperit un decor în culorile steagului Angliei,un  Mini Cooper “to die for”, brioşe şi ceai englezesc pentru o atmosferă dulce şi primitoare. Filmele au fost însă cireaşa de pe tort. Am vorbit despre […]

Am fost la ShortsUP în weekend. Am descoperit un decor în culorile steagului Angliei,un  Mini Cooper “to die for”, brioşe şi ceai englezesc pentru o atmosferă dulce şi primitoare. Filmele au fost însă cireaşa de pe tort. Am vorbit despre fiecare aici, dar am recomandat doar unul chiar ieri, şi anume “Liftul”. S-a pornit de la o idée simplă care a implicat un cameraman/jurnalist, un ascensor şi o mână de locatari care se deplasează cu el zilnic.

La final, am rămas cu poveşti pe care altfel le-am fi descoperit după luni de socializare. Dar autorul documentarului avea întrebările la îndemână şi camera de filmat. Pun pariu că nu se aştepta la nimic când a intrat în lift. De obicei, ai o imagine de ansamblu înainte de a ajunge la locul reportajului/interviului/observaţiei…dar încerci să îţi pui deoparte prejudecăţile şi aştepţi să fii surprins.

Ca jurnalist, începi ca observator, continui ca analist şi în final transpui totul ca scriitor. Eşti în spatele tastaturii şi ştii că fiecare cuvânt scris îşi va lua zborul peste străzi, oraşe, ţări, va ajunge în case, la birou, va fi citit şi comentat. Ţi-e teamă, dar speri nu că LE va plăcea, ci că îl vor înţelege aşa cum a fost menit să fie înţeles.

Speri să înţeleagă că desi mulţi jurnalişti sunt acuzaţi de manipulare, subiectivitate ş.a.m.d., toţi pornesc cu intenţia de a relata ceva relevant pentru ei şi pentru cititori, ceva cu care ultimii pot rezona. Nu fabricăm poveşti, nu suntem autori de cărţi, ci simţim unde arde, ce arde şi nu putem lăsa focul mocnit.

Nu e uşor să fii în spatele tastaturii sau a camerei de filmat, în mână cu un reportofon şi caiet de notiţe. La mijloc e un întreg proces, care porneşte de la cel mai insignifiant pont (in aparenta) şi ajunge la o reţea de acţiuni, persoane şi evenimente înlănţuite logic. De multe ori nu scriem ce vrea cititorul. Dar cum spunea şi Cristi Lupşa odată, nu e greşit să urmăreşti subiecte de care tu eşti pasionat şi pe urmă să speri că vei găsi alţii ca tine care să le aprecieze.

Nu vrem să ne facem plăcuţi. Vrem să fim relevanţi şi fiecare articol să pună pe gânduri sau să reflecte gânduri, să surprindă, să fie un factor de decizie sau un motiv de a zâmbi. De fapt, în meseria asta – şi asta e o umilă părere după doi ani şi ceva de lucru în presă – porneşti cu o imensă doză de curiozitate, adaugi o parte seminficativă de curaj, laşi deoparte naivitatea şi investeşti în scepticism şi asculţi mai mult decât vorbeşti – cu excepţia momentelor când scrii pe blog :))

Nu uita! Asigură-te că eşti în ,,liftul” potrivit, observă, selectează bucăţile relevante, pune-le cap la cap şi vezi ce puzzle ţi-a ieşit. Ar putea să surprindă o lume întreagă 😉