Cum a început investigaţia Gazetei în ”Dosarul transferurilor” » A fost ca în „Dosarul Pelican”

În 2006, după ce jurnaliştii Gazetei au declanşat ancheta în „Dosarul transferurilor”, şeful ANAF, Sebastian Bodu, a făcut o vizită-fulger la redacţia ziarului.

Totul a început relaxat pentru ei. Oamenii din fotbal. Cei anchetaţi acum în „Dosarul transferurilor”. Relaxat în […]

În 2006, după ce jurnaliştii Gazetei au declanşat ancheta în „Dosarul transferurilor”, şeful ANAF, Sebastian Bodu, a făcut o vizită-fulger la redacţia ziarului.

Totul a început relaxat pentru ei. Oamenii din fotbal. Cei anchetaţi acum în „Dosarul transferurilor”. Relaxat în sensul că nici o clipă nu s-ar fi gîndit că jurnaliştii Gazetei ar fi putut să le ia urma chiar dacă ei nu lăsaseră vreo picătură de sînge.

Doar ancheta ziarului în „Cazul Bratu” i-a făcut să reacţioneze brusc. S-au publicat atunci timp de aproape două săptămîni documente care scoteau la iveală neregului clare. Iar momentul culminant al primăverii din 2006 a fost o vizită neaşteptată la sediul Gazetei făcută de Sebastian Bodu. Era spre seară, toată lumea trăgea tare pentru ediţia de a doua zi, cînd chelia lucitoare a şefului ANAF a răsărit strident printre computere. După el aghiotantul. Colegii mei se uitau surprinşi. Doar un murmur. Nimeni nu s-a ridicat de pe scaun.

A fost exact ca în celebrul film „Dosarul Pelican”. A vorbit cu Tolontan, apoi cu toţi cei care anchetam, adică Marius Mărgărit, Viorel Tudorache şi eu. Preda, fotograful, nu l-a iertat. Vizita s-a vrut a fi discretă, dar nu mai era loc de aşa ceva. Mai ales că în urma dezvăluirilor noastre Gică Popescu plătise statului român suma de 400.000 de dolari, adică impozitele de la transferul lui Bratu.

„Ai stat la masă cu mine”
Din acel moment a pornit un „război” al dialogului pe diferite canale cu 2-3 din cei implicaţi în dezvăluirile noastre. Voi relata din culisele anchetei, din bucătăria jurnalistică, lucruri nespuse. Primul care a dat un mesaj a fost Gică Popescu. Prin telefon: „Nici tu, nici Tolontan să nu cumva să mă mai sunaţi vreodată! Nu mai existaţi pentru mine. Să vă fie clar! Decebal, ai stat la masă cu mine. Nu se poate aşa ceva. M-aţi făcut varză şi n-am absolut nici o vină. O să vedeţi!”

Aşa fusese. Am făcut un reportaj cu Gică în Delta Dunării. E un pescar şi un vînător pasionat. M-a pus la masă după o zi de pescuit. Nu puteam să-l refuz. Pînă prin 2009 nu i-a trecut supărarea. N-a vorbit cu noi. Numai că Gică Popescu e un tip inteligent. Pe el, timpul l-a făcut să ne înţeleagă meseria şi acum legătura dintre noi s-a refăcut.

Fraţii Becali: „Băi, tu eşti Ţuluş?!”
Cel de-al doilea personaj cu care s-a intrat în contact direct a fost Victor Becali. Zice: „Tu eşti procurorul Ţuluş? Ţuluş îţi zic de acum încolo. Voi nu cunoaşteţi bine dosarul şi legile. N-am făcut nimic ilegal. Ascultaţi-mă! Nu ne puneţi la zid fără să vă documentaţi!”. „Păi, Gică Popescu de ce a plătit, domnule Becali?”. „Pentru că aşa a vrut el!”, a venit răspunsul.

Altfel, Victor Becali a fost întotdeauna cel mai relaxat în toată povestea. Civilizat şi niciodată agresiv. A încercat mereu să argumenteze tot. O singură dată n-a reuşit sau n-a vrut. În cazul Dulca. Unde diferenţele de sume sînt clare. Zice: „Nu e cazul meu ăla. Nu ştiu unde e diferenţa de bani de acolo. Ea există. Dar la noi e cu totul altceva”.

Chiar dacă Ioan Becali e cunoscut pentru agresivitatea verbală, în relaţia cu jurnaliştii Gazetei pe acest subiect a fost decent. O singură dată ne-am întîlnit. Pe holurile Antenei 1. Fusese invitat acolo. M-a văzut şi a început să strige la mine zîmbind. „De ce eşti aşa încruntat, Decebale? Că m-am luat de Terzian, prietenul tău! Ce, e vreun procuror? N-aveţi dreptate, fraţilor! Credeţi-ne şi pe noi!”.

„Acordaţi-ne prezumţia de nevinovăţie!”
Celorlalţi acuzaţi din dosar li s-au găzduit în ziar de fiecare dată replicile. George Copos a preferat comunicatele de presă, Gigi Neţoiu la fel, iar Mihai Stoica s-a apărat de multe ori prin emisiunile tv la care a fost invitat. La fel şi Borcea.

Deocamdată, un lucru e clar. În momentul de faţă, fiecare dintre cei acuzaţi e nevinovat. Şi trebuie să le acordăm această prezumţie de nevinovăţie. Pentru că noi, în calitate de jurnalişti, n-am făcut decît să prezentăm documente şi fapte. N-am spus niciodată cine are dreptate şi cine nu. Un lucru rămîne însă clar. Că pentru prima dată, în urma anchetei unui ziar, statul român a recuperat o sumă importantă: 400.000 de dolari. Şi gestul lui Popescu trebuie salutat. Oricum, în cîteva zile vom afla dacă şi cine e vinovat în această poveste.