A văzut Napoli. Şi acum?

Andre Villas Boas a încercat să revoluţioneze pe Chelsea. Se pare că n-a reuşit. E posibil să fie acum victima unei contrarevoluţii.

Vezi Napoli şi apoi…. ce? În cazul lui Andre Villas Boas continuarea e suficient de incertă, aşa cum […]

Andre Villas Boas a încercat să revoluţioneze pe Chelsea. Se pare că n-a reuşit. E posibil să fie acum victima unei contrarevoluţii.

Vezi Napoli şi apoi…. ce? În cazul lui Andre Villas Boas continuarea e suficient de incertă, aşa cum este şi viitorul său pe banca tehnică a „albaştrilor”. Sigur, „vedi Napoli e puoi muori” nu se va aplica în cazul antrenorului portughez, care n-are motive să se teamă nici pentru viaţa sa, nici pentru cariera sa. Pentru el, viaţa va merge înainte, cu sau fără Chelsea, cariera la fel, iar expresia va rămîne ceea ce şi este, titlul unui film oarecum celebru, de fapt o expresie ce a supravieţuit de 2000 de ani încoace.

Dacă tot sîntem la expresii, în cazul lui Villas Boas ar merge ceva de genul: „Mai bine mai tîrziu decît prea devreme”. E posibil ca pentru tînărul portughez, la 34 de ani e foarte tînăr pentru o bancă fierbinte precum a lui Chelsea, să fi fost prea devreme făcut pasul către Premier League.

Există şi va exista în fotbal o uşoara ceaţă legată de antrenorii secunzi. Au un rol extrem de important în viaţa unei echipe, pe care puţini îl ştiu. Dincolo de legătura ce trebuie să reziste cu cel care, în teorie, îi este şef şi pe care trebuie să-l sprijine atunci cînd e cazul, „secunzii” deţin cheia comunicării dintre „principal” şi echipă, ştiu tot ce se întîmplă în vestiar, dacă şi ce probleme au jucătorii, personale ori de sănătate. Orice antrenor mare al unei echipe mari a avut, are şi va avea un asistent pe măsură.

De multe ori, pentru că viaţa o cere, „secunzii” urcă o treaptă profesională. Villas Boas a făcut-o. La Porto i-a ieşit, la Chelsea se pare că nu prea. Problema sa e că a nimerit într-un context deloc bun pentru unul ca el. Tacit sau explicit în relaţia cu el, Roman Abramovici ar fi vrut  un soi de revoluţie, o schimbare a gărzii pretoriene de pe „Stamford Bridge”.  Villas Boas a încercat-o şi încearcă, problema e că dacă s-a reuşit cu unii, gen Anelka sau Alex, cu „greii” Terry, Lampard, Drogba, Cole nu e aşa simplu. Îţi trebuie „spate”, tradus în personalitate, în acea aroganţă a lui Mourinho dacă vreţi, numai că aroganţa lui Jose, care a executat fără remuşcări o legendă ca Raul, se baza pe un CV mult mai bogat, unde titlul cu Porto şi Cupa UEFA se regăseau undeva pe la final.

Cel mai rău e că n-au fost rezultate. Dacă ar fi fost, poate că Villas Boas ar fi fost un Guardiola al lui Chelsea, care Guardiola, să nu uităm, a scăpat lesne de vedetele Ronaldinho, Deco, Eto’o sau Ibrahimovici, dar a făcut performanţe. Imaginea lăsată de Chelsea la Napoli a fost a unei echipe care nu poate şi, pe alocuri, nici prea mare chef nu are să joace. Fotbalistic, definiţia este: a scăpat vestiarul din mînă.

Se vorbeşte acum de înlocuitori. Ceea ce e rău pentru Villas Boas. El spune că are sprijinul patronului. Uită un lucru. Abramovici e un bărbat care a fost capabil să divorţeze de nevastă şi să-i lase 6 miliarde de euro doar pentru un capriciu. Frumos, dar un capriciu. Sentimentele acestui om par aşadar suficient de schimbătoare. 15 milioane, cît a costat ultimul său capriciu, fotbalistic, Villas Boas, sînt un nimic pe lîngă cele 6 miliarde. Acum, e posibil ca următorul să se numească Fabio Capello sau Rafa Benitez. Sau, de ce nu?, Jose Mourinho.