Dilema Fair-Play

Joci curat, după reguli şi te aştepţi ca şi ceilalţi să facă la fel. Din echipa ta şi din echipa adversă. În fond, ultimii ţi-ar putea fi oponenţi în câmpul jocului, dar în afara lui aveţi un cod de onoare. […]

marți, 21 februarie 2012, 9:13

Joci curat, după reguli şi te aştepţi ca şi ceilalţi să facă la fel. Din echipa ta şi din echipa adversă. În fond, ultimii ţi-ar putea fi oponenţi în câmpul jocului, dar în afara lui aveţi un cod de onoare. Îl respecţi, te astepţi ca şi ceilalţi să îl respecte. El stă la baza câştigurilor curate, demne, după el se conduc Marii Campioni.

Ce faci când afli însă că unul dintre ei s-a folosit de minciuni, şantaje, bani ca să îşi cumpere victoriile iar sub zâmbetul lui triumfător se ascunde unul perfid, al vicleniei, al victoriei asupra celorlalţi – a celor slabi, cinstiţi, a celor care se conduc după principii? Poţi să încerci să îl scuzi, să acoperi soarele cu un deget în stilul lui Macchiavelli: “Scopul scuză mijloacele” sau poţi să accepţi că şi “cei perfecţi ” sunt de fapt imperfecţi. Poţi să accepţi că lumea nu se conduce în funcţie de ce e moral sau nu, că eşti o specie pe cale de dispariţie şi că fair-play-ul a devenit dintr-o regulă nescrisă, una din ce în ce mai ne-spusă.

Ai în acel moment o alegere: te laşi luat de valul invincibilităţii indiferent de cost sau înoţi împotriva curentului, riscând să rămâi unicul rege şi locuitor al micii tale lumi de corectitudine, o lume desigur zugrăvită numai în alb şi negru. Te intreb: ce vei alege?

Nu lua decizia în necunoştinţă de cauză. Vei face un compromis oricum, nu are rost să te minţi. Va fi un compromis interior sau unul exterior. Va durea mai mult sau mai puţin. Vei avea de luptat cu tine însuţi sau cu cei din jur. Vei fi un jucător de echipă sau vei bate mingea de unul singur, doar cu propriile forţe. Dacă decizi să ai încredere în ceea ce simţi şi crezi că este corect, ai putea pierde jocul din start. La fel de bine ai putea constata într-o bună zi că lucrurile nu stau chiar cum credeai şi că există şi griuri murdare. Vei spune că depinde de circumstanţe. Dar dacă circumstanţele ne-ar decide întreaga viaţă, unde ar mai fi alegerea noastră?

Deci, ce va fi?

Comentarii (11)Adaugă comentariu

Ioana C. (2 comentarii) • 21 februarie 2012, 21:28

‘Dar dacă circumstanţele ne-ar decide întreaga viaţă, unde ar mai fi alegerea noastră?’ M-am regăsit în paragraful cu compromisurile. Multe lucruri se fac cu și prin compromisuri, unele mai mici, iar altele mai mari.

zeidas (14 comentarii) • 22 februarie 2012, 6:39

Lipsa echilibrului apare atunci cand ramane numai un argument in balanta (ex. succesul cu orice pret) si eliminam spre exemplu moralitatea (cam incomoda azi, nu ?).
Cand lumea va poate fi judecata doar in alb si negru, toti prostii ar putea castiga Nobelul.

Adi (3 comentarii) • 23 februarie 2012, 9:28

E un art. la modul general, n/ai descoperit America… ideea este sa continui jocul indiferent de obstacole….daca vrei performanta in domeniul tau si ai rezultate care te recomanda nu conteaza cine este adversarul sau ce meotde foloseste sa te invinga…stii ca esti bun si asta te motiveaza mereu sa performezi si doar alte circumstante, gen varsta, accidentari, decizii subiective ale arbitrilor etc. te pot opri la un moment dat…dar ai puterea de a
contiuna

Istropateanu’ (1 comentarii) • 23 februarie 2012, 10:53

Din fericire in afara competitiilor organizate dupa reguli stricte precum in sport, jocuri „de noroc”, loteria vizelor, examene de admiter etc. in rest regulile nu sunt chiar atat de clare. Si nici metrica. Gri-ul predomina si uneori un alb imaculat e un negru grotesc si un negru imaculat se schimba imediat in alb. Viitorul are doar doua caracteristici: vine cu surprize – nu poate fi prezis exact – si dupa ce se intampla pare ca a fost singura cale naturala de urmat. Asa ca: fiecare isi face singur regulile si cand nu se poate, daca esti de doua ori mai bun decat toti ceilalti nu ai cum sa nu fi primul in ziua concursului. Tot ce e important e sa alegi ceva unde poti sa fi de doua ori mai bun ca restul … mai greu in sport.

Bogdan.Cretu (12 comentarii) • 23 februarie 2012, 11:31

Ian Ulrich a facut un compromis si nu i-a ajutat prea mult..Marion Jones la fel.

vasim (57 comentarii) • 27 februarie 2012, 19:27

Frumos articol!
Dar ziarista e si mai frumoasa 🙂

Doru Trifan (2 comentarii) • 5 martie 2012, 21:06

Imi place articolul si sunt convins ca e scris din suflet . Am sa incerc sa te urmaresc sa vad si alte articole si sa aflu , tu ai decis , ce ai ales ? Probabil ca „rechinii” din redactie se amuza , au invatat de mult cand si cum sa faca un compromis si sigur au uitat vremurile cand aveau astfel de dileme . . . erau tineri ca si tine si scriau la „Sportul rosu” !

eu (1 comentarii) • 6 martie 2012, 16:20

ai scris un articol fara finalitate , lasand la mana cititorului sa aleaga dar nu l-ai indemnat ce sa aleaga.
din ce am inteles eu in mintea ta raul a castigat si problema este ca a castigat lupta finala , ceea ce te inseli amarnic, ai vb despre echipa , sport,etc dar se simte in articol ca duci alta lupta,de multe ori oameni se imbata cu apa rece, victoria de azi o cred victoria pentru toata viata(ma refer la cei care folosesc mijloacele neconventionale sau incorecte in lupta), sa fi sigura ca vine ziua in care lucrurile se schimba sau roata se invarte….ai rabdare si capul sus

Mara Pruna (19 comentarii) • 6 martie 2012, 20:31

Eu – tocmai asta am vrut, sa nu il indemn intr-o directie sau alta ci sa imi spuna EL ce ar face in situatia prezentata. In schimb, am vrut sa il fac sa vada „the bigger picture” 🙂

Adrian (1 comentarii) • 18 martie 2012, 16:42

Atata timp cat fotbalul a devenit o superafacere in jurul careia se invartesc o gramada de bani, e greu sa iti pastrezi integritatea si fair-playul, dar nu imposibil. Multi arata pe teren ce inseamna sa fi un gentleman, ce inseamna sa te bucuri de onoarea de a juca fotbal, sa fi adulat de fani si un model pentru ceilalti. Multi uita ca fotbalul este un sport, un mijloc de a-ti mentine sanatatea fizica si psihica, de a-ti invinge limitele, de a te cunoaste pe tine insuti, si de a-ti consolida/construi caracterul.

Multi insista pe puterea liberului arbitru – libertatea de a alege între posibilitățile care ti se oferă. Numai ca a alege presupune optiuni, echitabile si realizabile as adauga. Ofera societatea noastra mecanismele necesare pentru „exprimarea” liberului arbitru? Pun aceasta intrebare in contextul situatiilor care necesita o luare de pozitie in respect cu partile negative legate de fotbal – coruptie, rasism si huliganism. Sunt fenomene cu care societatea noastra incearca sa lupte, cu sanse inegale uneori. Din pacate atat sanatatea unei natiuni si culturi cat si jocurile de interese se reflecta si in sportul rege.

Nu trebuie sa victimizam fotbalul sau alte sporturi doar pentru ca sunt reflectia unei societati. De fapt una se intercaleaza cu cealalta, si de aceea pentru eradicarea sau diminuarea cauzelor trebuie luptat pe ambele fronturi – societate si sport.

Cristi (5 comentarii) • 20 martie 2012, 21:06

Compromisul tine de forul tau interior, pana unde simti ca poti merge si sa te simti confortabil. Ce importanta are daca esti un campion si-n suflet te macina demonii?