Apărîndu-l pe Jose

Mourinho e acum ţinta tuturor criticilor. Lumea uită însă că el nu a fost adus la Real pentru a face spectacol sau pentru a bate Barcelona. A fost adus pentru a cîştiga trofee.

Mourinho a pierdut încă o bătălie cu […]

Mourinho e acum ţinta tuturor criticilor. Lumea uită însă că el nu a fost adus la Real pentru a face spectacol sau pentru a bate Barcelona. A fost adus pentru a cîştiga trofee.

Mourinho a pierdut încă o bătălie cu Guardiola. Josep a fost iar peste Jose şi asta tinde să devină o tradiţie, o obişnuinţă. E un context din ce în ce mai dezagreabil pentru o societate atît de orgolioasă cum e Madridul. Inferioritatea – sportivă, instituţională, mediatică – în raport cu Barcelona, combinată cu repetarea aproape obsesivă a umilinţelor din „El Clasico” au atras un cert sentiment critic pe „Bernabeu”. Iar fluierăturile şi huiduielile cu care, miercuri seară, o parte a asistenţei a acompaniat ieşirea jucătorilor de la Real de pe teren sînt o dovadă. Vorbim de un public extrem de avizat, expert în fotbal, care a trăit multe, cu bune şi cu rele, şi care se simte ofensat, fără să devină violent, de imaginea pe care o vede. La echipă în general, la antrenor în particular, la unii jucători în special.

Şi totuşi. Este oare Jose Mourinho cel împotriva căruia trebuie îndreptate toate focurile de armă? Hai să vedem!
Cînd l-a pus pe Jose Mourinho, oferindu-i cel mai mare contract de pe piaţă, Florentino Perez a tras o carte. Cartea celui care cîştigă, a celui care garantează trofee. De ce are nevoie Real Madrid în acest moment? De trofee, fieşte. Stilul lui Mourinho e arhicunoscut. El a ajuns mare făcîndu-şi echipele să joace ca unele mici. Însă mereu a cîştigat. Jose Mourinho nu trebuie judecat pe baza esteticii, a designului. Sînt două criterii care nu contează totuşi. Pe Jose Mourinho trebuie să-l judecăm în funcţie de rezultate. Asta dacă ne asumăm ideea că fotbalul e o afacere, e un joc unde se cîştigă sau se pierde, nu e Cirque du Soleil, nu e un film cu John Wayne, pe cît de mult insistă Pepe să-şi asume rolul de cowboy.

Marele ghinion al lui Mourinho, al Madridului în general, este că există Barcelona. Fără Barcelona, Real Madrid ar fi cea mai bună din lume. Şi cu toate astea, chiar avînd în faţă cea mai strălucitoare echipă din istoria Barcelonei, poate chiar din istoria fotbalului, deşi e imposibil să compari epoci diferite, cu toate acestea deci, Mourinho a adus Realului un trofeu în sezonul trecut, Cupa, iar acum e la 5 puncte în faţa Barcelonei în clasamentul din Primera.

Mourinho a fost mereu aşa, un antrenor reactiv. Să ne amintim de Chelsea şi contraatacurile sale ucigătoare, să ne amintim de Inter. Acum, la Real, e la fel. Aşa e stilul lui, aşa a cîştigat mereu, nu-i cereţi acum să se schimbe! Pentru că nu va putea.
Suporterii lui Real Madrid sînt frustraţi. E un sentiment uman. Dar dacă devin obsedaţi, deja nu mai e în regulă.  Dacă fanii lui Real vor fotbalul Barcelonei, să se ducă la magazin şi să-şi cumpere un tricou al Barcelonei! Dacă vor trofee, să meargă pe mîna lui Jose! E antrenorul ideal pentru un parcurs de regularitate, aşa cum e un campionat în 38 de etape. Pe care, în paranteză fie spus, dacă-l va cîştiga, şi chiar are prima şansă, va face ca nimeni să nu-şi mai amintească de numărul de meciuri pierdute în faţa Barcelonei.

Provocările imposibile conduc la melancolie. Iar melancolia conduce la depresie. În momentul de faţă, Real Madrid nu poate juca precum Barcelona. E o provocare imposibilă. Mourinho ştie asta cel mai bine. În nici un caz el nu va fi depresiv. Şi nu va înceta să caute soluţii. Iată de ce „El Clasico” nu va deveni banal. Pentru că Mourinho nu e un tip banal.

Citeşte şi:  Nici Inter Madrid n-a putut