Dorinele, dă-mi banii!

Dorinel a intrat zilele trecute cu scîrţîit în direct la radio GSP, unde a dat una tare de tot. „Luaţi X la meciul nostru cu Manchester, sîntem capabili sa compensăm prin joc diferenţa de valoare dintre noi şi ei”, a […]

Dorinel a intrat zilele trecute cu scîrţîit în direct la radio GSP, unde a dat una tare de tot. „Luaţi X la meciul nostru cu Manchester, sîntem capabili sa compensăm prin joc diferenţa de valoare dintre noi şi ei”, a zis „Neamţul”.

Bun! Naiv cum sînt, am luat, normal! „Eşti sigur?”, m-a întrebat băiatul de la casa de pariuri. „Da-da, bagă acolo, n-ai tu treabă!”, i-am răspuns, apoi am luat biletul, l-am împăturit tacticos, l-am băgat atent în buzunaru` de la spate, care mi-este mie frate, vorba cîntecului preferat al lui Ionuţ Luţu, după care am cotit-o pe Dionise Lupu, spre redacţie, schiţînd repede un plan. „Ultimu` model de Iphone, o zi-două la Ibiza, poate un ceas de firmă şi obligatoriu 10 cărţi de la Nemira (că poate citeşte şi tata articolu` asta) . Bine, banii pe care aveam să-i cîştig nu-mi ajungeau pentru toate, dar orşicît! Am ajuns, mi-am salutat cu o uşoară aroganţă colegii, am deschis calculatorul, am verificat să mă conving că n-am pierdut biletul cu pariul de aur şi-am început să ma prefac că muncesc. (Tolo pleacă mai tîrziu acasă, mă rog.)

Cum, necum, s-a facut ora 21:00, aştia de la UEFA au dat echipele pe site. Pe fund: Rîpă, Sîrghi, Sergiu Costin şi Sălăgeanu. „Ru-pe-re”, zic. „Plîngi, Rooney!” În atac: Antal, Neagu, S. Ilie şi Pena. Asta cu Neagu nu mi-a sunat foarte bine, poate-mi face nebunu` vreo nefăcută şi dă trei-patru goluri pe Old Trafford, dar, na, m-am liniştit repede. „Ştie Dorinel ce face”

Meciul a început îngrijorator, de ce sa nu recunosc, cu Manchester grămadă peste campionii lui Munti. „E mare bossu`”, mi-am zis. „Tactică de meseriaş, îi lasă p-alde Chicharito să alerge ca fraierii, pînă obosesc”, dar nici n-am apucat să termin vorba şi era deja 1-0 în minutul 8. „Whoaaaaa, e tare Dorinel, vrea să facă spectacol, scoate egalu-n stil de mare campion, cu emoţii doar pentru fraieri, ca mine. Stai să vezi cînd bagă el acu` deştele-n gura şi le face semnul ăla cu mîna, cum dau drumu alde Giurgiu la biciclete!” De scuipat, nu scuipa, deci nu era nervos neam. Oricum, fac pariu că britanicii aveau pregătită o găletuşă pe undeva, ăştia studiază bine adversarul.

În fine, a trecut un minut, au trecut doua, nouă, Oţelul nimic. „A-ha! Deci varianta dama cu camelii, 4-2-4 materiale pe flancuri vîrf împins nouaru fals, o bagă în repriza a doua”, mi-am zis, pentru că vorbesc destul de mult cu mine, după cum observaţi. Şi cît pe ce s-o nimeresc, băi, nene, Oţelu a ieşit de la cabine cum a intrat Dorinel la radio GSP. Cu scîrţîit. „Hai, băieeeeţii, hai, caluţii meeeei! Que tal, Ibiza? Hablamos espanol?”

Hablamos pă dreaq, 30 de minute mai tîrziu Rooney trage tare în Sîrghi şi mingea se duce direct în poartă. „Ia-mă, Doamne, cînd mai egalează Dorinel al meu!? Cînd? Cîîîîînd?”

Poimarţi, că meciul s-a terminat 2-0, de unde rezultă ca britanicii şi-au dorit mai mult victoria decît Oţelul egalul. Dar nu sînt supărat, pentru că de ce. Mingea e rotundă, am căzut de pe un cal frumos, sper să fac o figură frumoasă data viitoare la pariuri, capul sus, d-astea. A, şi să nu uit! Dorinele, dă-mi baniiiiiiiiii! 🙂