Metoda calendarului

În lipsă de alte mijloace, e bine să negociem tot ce putem pentru a preveni încă o situaţie neplăcută

N-aţi ştiut că şi fotbalul e supus negocierilor? Ei bine, iată că da! Şi nu, nu e vorba de transferuri. Acolo […]

În lipsă de alte mijloace, e bine să negociem tot ce putem pentru a preveni încă o situaţie neplăcută

N-aţi ştiut că şi fotbalul e supus negocierilor? Ei bine, iată că da! Şi nu, nu e vorba de transferuri. Acolo e limpede şi explicabil, e vorba de tranzacţii, de bani, de taxe şi impozite, e pe undeva logic ca discuţiile să fie cît mai dure. Mai nou, aflăm că se tratează pentru datele de disputare a meciurilor, că se fac înţelegri în prealabil, care înţelegeri se pot distruge dacă doar una dintre părţi îşi arată inflexibilitatea.

La discuţiile privind calendarul meciurilor din preliminariile Mondialului din 2014, fiecare se înţelesese cu fiecare. Mai puţin România cu Olanda. Ceea ce a cam dinamitat orice alte posibile tratative, aşa că e de aşteptat ca FIFA să decidă ce şi cum. Iar FIFA va decide cum crede de cuviinţă, fără să ţină seamă de prea multe dintre doleanţele celor implicaţi. Probabil că Olanda va fi uşor avantajată, căci marile puteri, nu doar în fotbalul de club, ci şi în cel al „naţionalelor”, au partea lor de protecţie. De unde şi iritarea turcilor şi a maghiarilor, care-şi văd şi ei periclitate interesele. Iritare la adresa României, să ne înţelegem, căci noi, prin refuzul nostru de a accepta ce ne ofereau olandezii, am făcut ca discuţiile să rămînă fără rezultat.

Dar oare au greşit românii? Nu cumva olandezii au acţionat de pe poziţii de forţă? De acord, chiar sînt o forţă, dar asta nu înseamnă că tot ce vor ei trebuie acceptat ca atare. Conform FRF, ei ar fi vrut să jucăm cele două meciuri directe în luna martie, la interval de 4 zile carevasăzică. Extraordinar! Mai rămînea să ne solicite să jucăm ambele partide la Amsterdam. Ideea unei „duble” cu Olanda în martie e proastă de-a dreptul, căci în martie Liga 1 abia s-ar relua după o pauză suficient de lungă. Oricum perspectiva duelurilor cu Olanda nu-i încurajatoare, măcar să ştim că şansele noastre, mici cum sînt, nu-s diminuate de alte cauze.

„România a venit din urna a patra, dar a ridicat numai pretenţii”, se plîng olandezii. Spre exemplu, am dorit să jucăm primul meci al grupei cu ei, la Bucureşti. N-au vrut. Normal, căci septembrie pentru fotbaliştii olandezi e ca martie pentru cei de la noi. În plus, partida ar fi venit imediat după Euro, cînd nu se ştie ce se poate întîmpla. Olanda e printre favorite, probabil imediat după Spania, dar un turneu final e altceva, poate ieşi orice totuşi. Inclusiv un parcurs prost, cu urmările negative, certuri, retrageri, schimbare de antrenor, ce ar putea rezulta. Luaţi exemplul Franţei, că ne e la îndemînă, care imediat după Mondial pierde acasă cu Belarus.

Olandezii ştiu şi ei asta, de unde şi refuzul de a juca împotriva noastră şi dorinţa de a începe cu Andorra. Dar dacă tot sîntem în urna a patra, de ce oare se tem să jucăm în septembrie la noi?! Dacă ei au voie să-şi calculeze paşii, noi de ce n-am avea?

Mulţi se pot întreba de ce e aşa de important acest calendar? Într-un fotbal comprimat la maximum, devenit de mult industrie, detaliile, fie ele şi aparent minore, pot fi decisive, mai ales într-o competiţie de durată. Dacă Olanda ţine seam de ele, de ce ar fi trebuit noi să fim respectuoşi?

Dar dincolo de negocieri, olandezii ne-au transmis, cu toată aroganţa lor, şi un adevăr: sîntem în urna a patra.