Zlatan şi fericirea

Ibrahimovici a intrat brusc în depresie şi spune că ar vrea să se retragă. Pare însă că deja îşi pregăteşte plecarea de la Milan

Hai să vorbim puţin despre fericire, de acord?! E ceva suficient de relativ, pentru care orice […]

Ibrahimovici a intrat brusc în depresie şi spune că ar vrea să se retragă. Pare însă că deja îşi pregăteşte plecarea de la Milan

Hai să vorbim puţin despre fericire, de acord?! E ceva suficient de relativ, pentru care orice individ are o definiţie proprie, un termen mai degrabă idilic ce s-a convertit în obiectivul proritar al existenţei noastre. Fiecare vrea să fie fericit, fiecare simte senzaţia de fericire după propriile gusturi. Unii cred că secretul fericirii stă în a face întotdeauna ceea ce îţi place. Alţii spun că, dimpotrivă, fericirea vine atunci cînd îţi place întotdeauna ceea ce faci. În ultima vreme şi pentru din ce în ce mai mulţi oameni, fericirea pare a fi o sumă de mici chestii, o mică maşină, o mică vilă, un mic iaht, o mică avere în concluzie.

Hai să vorbim puţin şi despre Zlatan Ibrahimovici, de acord? Are legătură cu paragraful de mai sus. Şi el e ceva suficient de relativ. Iar acum nu e fericit. Şi se gîndeşte la retragere. La 30 de ani. Cel puţin aşa declară. Brusc şi fără explicaţii aparente, după un eşec al Milanului cu Juventus, în campionat, şi după o perioadă în care el a stat deoparte, accidentat fiind.

Ibrahimovici face ce-i place. Pesemne. Şi-i place ce face. Probabil. Cred însă din ce în ce mai tare că face parte din categoria celor ce apreciază acea sumă de chestii, pentru a fi fericit. Cînd cel mai bine plătit fotbalist din Italia spune că nu e fericit, că nu mai are motivaţie, că nu se mai bucură nici măcar atunci cînd stă alături de copiii săi. Cîştigă, conform Gazzetta dello Sport, 9 milioane de euro pe sezon, la care trebuie adăugate bonusurile, nu puţine, din publicitate. Joacă la AC Milan, cea mai titrată echipă din lume. E campion al Italiei. Şi e dorit de foarte multe cluburi.

Oops! Nu cumva asta e problema? Explicaţia nefericirii sale bruşte? Zlatan Ibrahimovici e din categoria fotbaliştilor, nu din cea a jucătorilor de fotbal. Echipele la care se duce cîştigă mereu titlul, iar asta nu poate fi o coincidenţă. Pe cît este însă de bun, pe atît de ridicat este egoul său. Vrea să fie deasupra tuturor, e imposibil de prins în chingile disciplinei, în vestiar şi pe teren. Nu acceptă regulile jocului. La Barcelona s-a autoexclus dintr-un grup ce se guverna după alte reguli şi dintr-o formulă tactică pe care n-o putea interpreta. La Milan e pe cale să facă acelaşi lucru. Un singur om a ştiut să-l ţină în mînă, să-l folosească, să-l stoarcă precum un burete şi apoi să-l lase să plece în căutarea propriei fericiri. Acel om e Jose Mourinho. Care l-a dominat psihic, expunîndu-i în faţă personalitatea sa şi mai puternică.

Nu puţini sînt cei care cred că, de fapt, e o strategie menită să ducă la o reîntîlnire a celor doi. Poate la Real Madrid. Sau poate nu? Orizonturile sînt destule, pînă la vară mai e, dar temele în fotbalul profesionist se fac devreme. Vorbind de strategie, un rol important îl are agentul lui Zlatan, pe numele său Mino Raiola. E cel care l-a numit pe Guardiola „bolnav psihic”. Şi care acum a transmis, subtil, un mesaj subliminal, cum că Ibra va mai juca încă 5 ani. Adică nici vorbă de retragere, viitorul sună bine.

De multe ori agenţii sînt arătaţi cu degetul cînd vine vorba de astfel de poveşti. De multe ori motivele sînt întemeiate, de multe ori nu, căci nu e nimeni obligat să lucreze cu cineva în care n-are încredere. Un lucru e cert. Fiecare fotbalist are impresarul pe care-l merită.