Filmul pe care l-am mai văzut
A plecat Levi, a venit Ilie Stan. Nu e însă nimic inedit. E doar o altă scenă dintr-un reality show pe care-l vedem de ani buni.
Se mai miră cineva de situaţia de la Steaua? Greu de crezut. Pentru că […]
A plecat Levi, a venit Ilie Stan. Nu e însă nimic inedit. E doar o altă scenă dintr-un reality show pe care-l vedem de ani buni.
Se mai miră cineva de situaţia de la Steaua? Greu de crezut. Pentru că e una anticipată. De cînd a fost numit, lui Ronny Levy i se aştepta plecarea, i se urmăreau greşelile, i se căutau nodurile din papură, chiar şi atunci cînd nu era cazul. E un deja-vu, e un film pe care cu toţii l-am mai văzut, un fel de „Ziua Cîrtiţei” în varianta Ghencea. Sau cum s-o numi ea, căci legătura dintre Steaua, ca şi club, şi zona Bucureştiului cu care se identifica a încetat să mai existe.
Aici Levy are dreptate. O echipă fără stadion propriu e una fără identitate. Fără suporterii fideli, care vin la fiecare meci, indiferent de vreme, care stau pe acelaşi scaun de atîta timp, care au obiceiurile lor înaintea partidelor, grupul lor de prieteni, fără galeria din spatele porţii, pe care o apreciezi sau, după caz, de care te temi, o echipă nu mai e aceeaşi. Asta e esenţa fotbalului, grupul format de echipă şi suporterii săi, de aceea a supravieţuit acest joc, de aceea s-a transformat într-un fenomen social.
În fond, noi oamenii căutăm dintotdeauna grupul, ăsta e spiritul vieţii, singurătatea nu e o soluţie, pentru că toţi ne temem de marele final, care, pînă la urmă, e cel al singurătăţii absolute. În toată această perioadă, Steaua a părut în turneu, a fost ca o formaţie în căutare de noi adepţi. A juca mereu în altă parte, a te antrena mereu în altă parte, a dormi mereu în altă parte, a mînca mereu în altă parte, a fi, la o adică, mereu cu gîndul în altă parte nu reprezintă defel o garanţie a succesului.
La fel cum o campanie brutală de transferări nu reprezintă, iată, o garanţie a succesului. Iar aici Levy nu are dreptate, cînd critică anumite aspecte. Ştia ce îşi asumă, ştia că va fi greu să facă să joace o echipă care a adus atîtea nume noi, ştia că omogenitatea şi relaţiile de joc de care se tot vorbeşte vor fi greu de obţinut în aceste condiţii. Ştia şi ce patron are, ştia care îi e stilul. Nu era paraşutat în România totuşi. Ştia, a acceptat, n-a putut să facă echipa să joace, a plecat. Împreună cu el a plecat şi MM Stoica, într-un gest de demnitate oarecum normală, căci el fusese cel care a propus şi, în cele din urmă, a adus antrenorul.
Apropo de MM. Disputele din interiorul clubului nu l-au ajutat nici pe el, nici pe Levy, n-au ajutat nici echipa. Cînd gîlceava începe de la vîrf, cînd managerul general e „aranjat” aproape zilnic în presă cu informaţii discret, dar pragmatic, furnizate ziariştilor, între două pase pe terenul de fotbal al unei vile din Pipera, alta decît a patronului, cînd senzaţia de canibalizare este prezentă în straturile de sus, cum naiba să nu coboare şi în vestiar şi să ia aspect de harababură?!
Acum MM a plecat, Levy a plecat. A venit Ilie Stan. Şi e foarte optimist. Ca toţi cei dinaintea lui, de altfel. Crede cineva că nu e în aceeaşi situaţie? Că nu i se aşteaptă deja plecarea? Că nu e o altă scenă a filmului pe care-l vedem de ceva vreme încoace, cu Steaua în rol principal. Am spus Steaua? Am greşit. Rolul principal e al altcuiva.