Stadioanele şi împrumutătorii

Finanţatorii cluburilor noastre se plîng că n-au stadioane, dar aşteaptă ca statul să le construiască Printre cătuşele zornăite pe la televizor, şi-a făcut loc în fotbalul românesc o pată de culoare. Oferită de stadionul din Ploieşti. Inaugurat duminică, a oferit […]

Finanţatorii cluburilor noastre se plîng că n-au stadioane, dar aşteaptă ca statul să le construiască
Printre cătuşele zornăite pe la televizor, şi-a făcut loc în fotbalul românesc o pată de culoare. Oferită de stadionul din Ploieşti. Inaugurat duminică, a oferit o imagine excelentă. Atît la faţa locului, cît şi la televizor. În acelaşi timp cu Petrolul-Dinamo, pe celelalte două Digi se vedeau Parma-Roma şi Rennes-St. Etienne, iar arena prahoveană nu era cu nimic mai prejos decît cele din Italia ori Franţa.
Mai nou au apărut informaţii referitoare la anumite costuri suplimentare la şantierul de la „Ilie Oană”. Dar asta deja se înscrie în realitatea românească a acestor timpuri, căci noi am ajuns să spunem „Se fură, asta e, ne-am obişnuit, bine măcar că au făcut ceva”.
Într-o perioadă scurtă am inaugurat, sau urmează s-o facem, trei stadioane frumoase, la Bucureşti, Ploieşti şi Cluj. Toate au un numitor comun. Sînt construite de primării, de stat cu alte cuvinte. Din banii fiecăruia dintre noi, din impozitele fiecăruia dintre noi. Foarte bine că se fac. Discuţia e alta. Finanţatorii cluburilor noastre, ei ce naiba fac? În afară că se laudă cu titulatura de patroni şi bat cîmpii la televizor, ce mai fac? Veţi spune că-şi bagă banii în fotbal. Greşit! În majoritatea cazurilor, ei împrumută cluburile de care s-au lipit. Sînt „împrumutători”.
Teoretic, stadionul din Ploieşti a costat 17 milioane de euro. Ce i-a împiedicat pe finanţatorii lui Dinamo să facă, în atîţia ani, unul identic. Hai să zicem de 20 de milioane de euro, să fie un pic mai mare. Sau pe cel din Pipera să facă unul pentru Steaua? De 30 de milioane de euro, că Steaua are mai mulţi suporteri. I-a împiedicat mentalitatea de a dori totul gratis, de la stat, pe considerente obscure, corecte doar pentru ei.
Unde au dreptate aceşti finanţatori e la obtuzitatea statului, care nu renunţă sub nici o formă la bazele sportive construite de comunişti. În ce ţară din UE, Ministerul de Interne sau Ministerul Transporturilor au cluburi şi stadioane? În ce ţară din NATO, Ministerul Apărării are club şi stadion? În ce ţară civilizată Banca Naţională are o bază sportivă?
Bun, am admis o circumstanţă atenuantă. Dar atît. De atîţia ani, dacă vedeau că nu găsesc parteneri de dialog, de ce finanţatorii nu s-au gîndit la alte soluţii? N-au avut cînd, ar zice cineva, pentru că stau tot timpul la televizor. De ce nu au făcut precum cei de la Juventus, care au făcut un credit la bancă şi au construit SINGURUL stadion din Italia aflat în proprietatea unui club? Iar acum toate celelalte mari grupări de Serie A vor să facă la fel. Pentru că un stadion aflat în proprietatea unui club serios, condus serios, după reguli de business serioase, se poate amortiza singur.
Am zis serios, nu? Unde vedeţi însă seriozitate la noi? Finanţatorul Stelei şi-a făcut averea din terenuri. Ce l-a împiedicat să construiască pe unul dintre aceste terenuri un stadion? Cine dintre fanii Stelei n-ar fi înţeles o asemenea mutare? Putea face acolo orice dorea, şi o stînă turistică, poftim, din care să cîştige bani. La Dinamo şi Rapid, aceeaşi poveste. Ambele joacă pe două arene învechite, urîte, neconfortabile. Cei de la Universitatea Cluj au aşteptat să construiască Primăria, iar acolo unde Primăria n-a avut chef, Timişoara, Craiova, Iaşi, Galaţi, Vaslui, nu s-a mişcat nimic. Ba da, greşesc, s-a mişcat. Nivelul decibelilor din emisiunile televizate în care „împrumutătorii” îşi făceau simţită prezenţa.
Între timp, fotbalul merge mai departe. Nu e, cum a zis Vujadin Boşkov, o chestiune de viaţă şi de moarte, e chiar mai mult decît atît. La noi, mai mult are alt sens. Doar matematic.